Cei mai negri ani din viata lui Eminescu. Poetul batea carciumile rau famate, ataca femeile pe strada si umbla imbracat ca un vagabond. Suferea de o tuburare afectiva cumplita, cred medicii
Life

Cei mai negri ani din viata lui Eminescu. Poetul batea carciumile rau famate, ataca femeile pe strada si umbla imbracat ca un vagabond. Suferea de o tuburare afectiva cumplita, cred medicii

A.S.
12 oct 2017

Tulburator de frumos, cuceritor, cantaret cu o voce de aur, fumator inrait, mare amator de cafea si petrecaret fara margine, dar si un patriot pentru care „Traiasca natia!” era singurul salut. Asa l-au redescoperit cercetatorii pe Mihai Eminescu-omul. Putini sunt cei care stiu ca geniul creativ al Luceafarului era in stransa legatura cu o tulburare afectiva cumplita:sindrom bipolar.

Luceafarul poeziei romanesti“ sau „poetul nepereche“. Asa a fost numit, de-a lungul vremii, Mihai Eminescu (1850-1889), cel care a starnit o adevarata revolutie in literatura romana

Amorurile sale, ca si picanteriile vietii boeme au fost, de asemenea, subiectul unor ample polemici in mediul public, inca din timpul vietii poetului.

Eminescu a fost aproape sanctificat. Dincolo de efervescenta creata de opera si de viata lui, in spatele geniului s-a ascuns omul, adevaratul Mihai Eminescu, cel care s-a lasat cunoscut cu adevarat doar de apropiati.

Istoricii, dar si pasionatii de literatura din Botosani au facut o incursiune in spatele imaginii Luceafarului, pe care istoria literaturii, dar si presa de scandal au scos-o la vedere de-a lungul vremurilor. Si, totusi, cum era cu adevarat Mihai Eminescu?
„Eminescu era un om obisnuit, ce-i drept, foarte placut si charismatic, dar om era. Si era si foarte discret. Nu era nici «sifiliticul» sau «nebunul», asa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harta in versuri si innebunit din dragoste, asa cum il prezinta eronat unii, dar nici sfant cum il vor altii. Era un om cu defectele, calitatile si patimile lui”, a declarat Gheorghe Median, un istoric botosanean care a cercetat, ani la rand, numeroase marturii ale contemporanilor marelui poet.

Citeste si: Istoria Garii de Nord din Bucuresti. A fost construita din ordinul Regelui Carol, a supravietuit bombardamentelor, iar Ceausescu si-a dorit sa o darame. Nimeni nu iti va spune povestile astea

Citeste si: Povestea Castelului Iuliei Hasdeu, cel mai bantuit loc din Romania. Noaptea, in templul lumii de dicolo, fata se aude cantand la pian

In opinia istoricului, Mihai Eminescu impresiona la prima vedere, avea o charisma extraordinara si un fizic foarte placut. Gheorghe Median a gasit, in cercetarile sale, marturia unui var al lui Eminescu, Mihai Mavrodin, care, printr-un articol din presa vremii, vine sa sustina aceasta parere. „Si astazi, chipul lui minunat imi sta in minte. L-am vazut si eu.... era izbitor de frumos. Era imposibil sa apara intr-o sala, fara ca fiinta sa sa atraga privirile chiar ale celor ce nu-l cunosteau. Chipul lui ne minuna si pe noi, copiii”, scria Mihai Mavrodin intr-un articol din anul 1929, din ziarul botosanean „Stirea“.

Cei mai grei ani din viata poetului Mihai Eminescu s-au scurs in Iasiul sfarsitului de secol XIX, dar si in Botosaniul natal. Poetul dadea semne de nebunie, marturiseau contemporanii, traia in betii perpetue si umbla murdar.

Citeste si: Lacul Albastru din Romania, unic in Europa. Povestea apei colorate care a uimit intreaga lume

Citeste si: Top 10 cei mai bogati oameni din toate timpurile. Stalin, Bill Gates sau Augustus Caesar... cine a avut cei mai multi bani?

Medicii moderni spun ca a suferit de sindrom bipolar, alternand depresii crunte cu manii deranjante. Din anul 1883, atunci cand a fost prima data internat intr-un sanatoriu, Eminescu a alunecat pe o panta descendenta cu mici perioade de aparenta revenire, pana la moartea din 1889, atunci cand a sucombat in urma unui tratament prost administrat, cu mercur, pentru un sifilis inexistent.

Din 1883 pana in 1889 poetul a trait cei mai negrii ani ai vietii sale, marcati de saracie, umilinta si decrepitudine.  Geniul plimba prin sanatorii La 28 iunie 1883, Mihai Eminescu era prins de politisti si bagat intr-un sanatoriu dupa ce a facut un scandal monstru la celebrul restaurant Capsa din Bucuresti si si-a manifestat intentia de a-l impusca pe regele Carol I.

Din acel moment, Eminescu ramanea fara slujba la ziarul ”Timpul”, acolo unde servise ca redactor-sef timp de 6 ani. Viata sa din 1883 si pana la moarte o va petrece aproape fara niciun venit, prin sanatorii, carciumi si locuinte insalbure. La inceput au fost sanatoriile. Prima data a ajuns in sanatoriul pentru tulburari mintale al doctorului Sutu din Capitala.

”La ospiciu, unde fusese transportat in chip brutal si nu in vesmintele sale, ramase in apa baii, Eminescu se parasi tot mai mult in voia fantasmelor”, scria George Calinescu in ”Viata lui Mihai Eminescu”.  A urmat apoi o plecare in strainatate, pe 20 octombrie a aceluiasi an. Bineinteles tot la un sanatoriu. Este vorba despre Oberdöbling din Viena, acolo unde pleaca insotit de prietenul sau, Chibici Revneanu. La Viena este diagnosticat de altfel corect, cu sindrom bipolar si primeste tratament adecvat.

La inceputul anului 1884 vine la inmormantarea tatalui sau Gheorghe Eminovici la Ipotesti, dupa care in luna februarie pleaca in Italia la un alt sanatoriu pentru boli nervoase. Se intoarce insa in luna martie, fiindca fratele sau Nicu Eminovici se sinucide. In tot acest timp Eminescu, isi revine partial in urma tratamentelor. Nu are insa niciun venit si traieste inca din vanzarea poeziilor scrise in anii anteriori. Mai precis, Titu Maiorescu reusea sa stranga fonduri lunare pentru poet.

Cand s-a intors de la Viena a primit 1.500 de lei, din vanzarea unor poezii, dar si din fondurile stranse de Junimea.  Propriu-zis prietenii il intretineau prin sanatorii. ”Neavand de lucru, inchis c-un alt individ, hranit rau, precum se obisnuieste la spitale, si lasat in pragul celor mai omoratoare griji in privinta viitorului, mi-e frica chiar a-mi plange soarta, caci si aceasta ar fi interpretat ca semn de nebunie. (...) Foamea si demoralizarea, iata cele doua stari continue in care petrece, nenorocitul tau amic, M. Eminescu”, ii scria Eminescu, unui bun prieten, Chibici Revneanu.

Mila prietenilor si a celor care-l simpatizau, il amara. Vlahuta il vede pe Eminescu la intoarcerea din sanatorii in 1884. Vede un om schimbat. ”Ajutoarele, in loc sa-l consoleze, il impietreau de rusine si deznadejde (...) Sa nu fii in stare sa scrii sau sa muncesti, sa vegetezi intr-o liniste fara sens, invaluita in compatimire si dispret, acestea erau gandurile ce munceau pe poet atunci cand Vlahuta veni sa-l vada, prin iunie 1884. Sederea zadarnica si trandavia mintii il ingrasasera intr-un chip penibil incetosandu-i ochii”, scria George Calinescu.

Ce avea sa fie mai rau, urma insa sa vina. Betii cumplite, mizerie si delasare Cei mai negrii ani din viata lui Eminescu au fost petrecuti de poet la Iasi dupa 1884. Aici Eminescu a ajuns in cautarea unei slujbe. Traia doar din pomana si vanzarea cartilor, atunci cand avea noroc. Spera ca in capitala Moldovei sa gaseasca un post de revizor scolar. Nu a avut insa noroc. Traia in spatii insalubre. Mai precis intr-o sura a hanului Bacala din Iasi. ”De vreme ce rezidez intr-o hulubarie putin recomandabila din orice punct de vedere, e lesne de inteteles ca nu am unde pune lucrurile mele (...) O trista iarna ma asteapta si o trista viata”, ii scria Eminescu unui prieten.

Lipsa de venituri si de perspective ii agravau dispozitia dar si afectiunile psihice. Doar Ion Creanga prietenul sau credincios dar si profesorii de provincie incercau sa-l binedispuna.  ”Unii prieteni luara pe Eminescu si-l dusera pe la vestitele crasme periferice cu vin bun, printre care Bolta Rece. Prinzandu-se ba cu profesorii de liceu Dogaru, Vargolici, Stefan Cerchez, ba cu Petre Grigoriu, poate si cu Creanga, poetul scapa de sub supravegherea junimistilor dietetici si disparea ca-n vremurile bune prin crasmele marginase, iar toamna prin vii pe la Socola, unde il rapisera amicii”, preciza Calinescu.

Abia in 1885 norocul a parut sa-i surada poetului. Mai precis, a fost primit ca sub-bibliotecar la Biblioteca Centrala. Era aceeasi biblioteca unde servise ca bibliotecar la inceputurile carierei sale. Acum era insa subalternul lui I. Caragini.  Totodata, Eminescu a suplinit timp de un an, tinand ore de geografie si statistica la cateva scoli iesene. Aceeasi saracie lucie, dar si o munca monotona si nepotrivita pentru calitatile sale l-au aruncat din nou in bezna. Poetul a reluat seria de betii. Petrecea fara discernamant si ducea o viata mizerabila prin cele rau famate si insalubre localuri. ”Bea fara cumpat si, impins de instinct erotic congenital, bantuia cafeurile-chantante pierzand noptile si istovind ultimele energii sufletesti. Lasa biblioteca cu usile deschise la voia intamplarii, nu insemna cartile eliberate in registru si-si insusea garantiile banesti pentru carti”, scria George Calinescu. 

Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie 1889, in Casa de sanatate a medicului Alexandru Sutu, de pe strada Plantelor din Bucuresti. Oficial, cauza mortii a fost sifilisul, maladie de care poetul ar fi suferit in ultimii sai sase ani de viata.
In presa vremii au aparut si speculatii privind posibila asasinare a poetului, care ar fi murit din cauza unei lovituri la cap.

Sursa: adevarul.ro; historia.ro

viewscnt

Urmareste-ne pe Facebook