Cum ne pacalesc comerciantii online. Adevarul din spatele "reducerilor" de Black Friday
Actual

Cum ne pacalesc comerciantii online. Adevarul din spatele "reducerilor" de Black Friday

M. P.
3 mai 2018

Comerciantii online ne insala in privinta marilor campanii de reduceri. Este constatarea Consiliului Concurentei, care arata ca in ziua de Black Friday de anul trecut, multe dintre asa-zisele oferte erau, de fapt, niste pacaleli.

De la aceasta suspiciune, Consiliul Concurentei a inceput ancheta ce a vizat asa zisele promotii reclamate de clienti, care le considera inselatoare.

De nevoia romanilor si de mirajul pe care promotiile le au asupra lor profita comerciantii online. Asta spune Consiliul Concurentei, care a constatat ca Black Friday din Romania e o mare pacaleala in 80% din cazuri. Mai mult, in cazul a 29 la suta din produsele monitorizate, preturile erau chiar mai mari decat cele afisate in ultimele 30 de zile.

Cele mai multe nereguli au fost gasite in mediul online, unde se practica o adevarata jonglerie a preturilor.

Aceasta suspiciune e certificata acum si de Consiliul Concurentei, care spune negru pe alb ca magazinele online cresteau pretul cu doar cateva zile inainte de a demara o promotie, adica se creea consumatorilor impresia ca beneficiaza de o reducere mai mare decat este în realitate. De fapt, se platea un pret apropiat celui din afara campaniei.

Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei: "Asa-zisele reduceri care erau afisate pentru Black Friday reprezentau preturi promotionale care erau, deja, practicate de luni de zile. Deci, pentru Black Friday nu era, in fapt, o reducere a pretului uzual, ci se mentinea pretul uzual, care, uneori, era o reducere a unui pret anterior. Erau si situatii in care pretul creste."

Se cere acum schimbarea legii, ca fiecare magazin online sa aiba obligatia de a afisa evolutia pretului cu 30 de zile inainte de inceperea promotiei. Anul trecut, vanzarile de Black Friday au ajuns la aproximativ 200 de milioane de euro, cam 7% din ceea ce se incaseaza intr-un an intreg.

viewscnt

Urmareste-ne pe Facebook