Mihai Tudose: Nu vom aplica impozitul pe cifra de afaceri. Considerati inchis acest subiect
Politica

Mihai Tudose: Nu vom aplica impozitul pe cifra de afaceri. Considerati inchis acest subiect

A.L.
17 iul 2017

Premierul Mihai Tudose a afirmat, luni, la finalul sedintei din coalitia de guvernare, care s-a desfasurat la Parlament, in prezenta liderilor de partid Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu, ca Executivul nu va adopta impozitul pe cifra de afaceri pentru companii.

”Nu aplicam impozitul pe cifra de afaceri. Aici, eu m-am grabit un pic si v-am spus de la Bruxelles ca am vazut simularile si ca nu se va putea implementa. Azi am prezentat si coalitiei argumentele care au stat la baza acestei decizii si considerati inchis acest subiect. Dar, in programul de guvernare acest lucru nu a fost pus ca scop in sine, ci ca mijloc. Mijloc de a incerca sa evitam anumite zone in care anumiti actori economici au impresia ca sunt mai dibaci ca noi”, a spus Mihai Tudose.

Despre rectificarea bugetara, premierul Tudose a afirmat ca ministrul de Finante a prezentat un plan privind relocarea unor sume in cadrul unor ministere.

„Din pacate, avem ministere care au grad de executie la sase luni de 2%. Va dau un exemplu, e vorba de Ministerul Tehnologiei Informatiei. Din pacate, anumite proiecte sunt deja ratate si atunci banii respectivi vor fi relocati in cadrul ministerului sau in cadrul altor ministere”.
 

viewscnt

Urmareste-ne pe Facebook