Pana la 7 milioane de clienti Samsung ar putea migra catre iPhone
IT&C

Pana la 7 milioane de clienti Samsung ar putea migra catre iPhone

18 oct 2016

Pana la 7 milioane dintre cei care doreau sa cumpere un produs Samsung s-ar putea reorienta catre un iPhone, ca urmare a scandalului creat de problemele smartphone-ului Galaxy Note 7.

Estimarea este realizata de Ming-Chi Kuo, reprezentantul companiei de analiza de marketing KGI, cunoscut ca cea mai redutabila sursa de zvonuri legate de produsele Apple. Acesta are la activ zeci de informatii confirmate care au precedat lansarea a diverse modele de iPhone, informeaza News.ro.

Kuo crede ca intre 5 si 7 milioane de clienti Samsung vor alege anul acesta iPhone 7 sau, mai degraba, iPhone 7 Plus. Acestia reprezinta aproximativ jumatate din cei 12 milioane de cumparatori estimati ai defunctului Note 7.

Samsung face eforturi mari pentru a-si convinge clientii sa aleaga un alt produs propriu, mergand pana la motivarea financiara a acestora. Din pacate pentru coreeni, renuntarea la Note 7 din cauza exploziei aparatelor a afectat brandul Samsung. Trecerea de la Note 7 la iPhone 7 nu este altceva decat o decizie de alegere a brandului rival din partea utilizatorului, ca urmare directa a recentului scandal.

Restul celor 12 milioane de clienti ramasi fara Note 7 se vor imparti, cel mai probabil, intre un telefon Samsung si un smartphone al altui producator. In urma unui simplu si aproximativ calcul aritmetic rezulta ca Samsung nu va reusi sa pastreze nici macar jumatate din cei 12 milioane de utilizatori.

De cealalta parte, Apple nu poate decat sa spuna "Multumesc" pentru o crestere masiva si nesperata a vanzarilor. Nicio campanie de marketing a companiei americane nu ar fi reusit sa atraga atat de multi oameni, intr-un timp atat de scurt si direct de la cel mai mare rival.

viewscnt
TAGURI: iphone, samsung, apple

Urmareste-ne pe Facebook