Stirile zilei

Perchezitii in Bucuresti, Ilfov, Sibiu, Prahova si Braila, intr-un dosar de evaziune fiscala de 64 milioane lei in constructii si IT
Actual

Perchezitii in Bucuresti, Ilfov, Sibiu, Prahova si Braila, intr-un dosar de evaziune fiscala de 64 milioane lei in constructii si IT

Alexandra Chiric
12 ian 2017

Politistii Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti fac, joi dimineata, perchezitii domiciliare in Bucuresti, Ilfov, Sibiu, Prahova si Braila intr-un dosar de evaziune fiscala in constructii si IT, cu prejudiciu de 64 milioane lei, fiind pus sechestru asigurator pe 59 de imobile si 56 de conturi bancari, iar 59 de persoane urmeaza sa fie duse la audieri.

Aproximativ 200 de politisti din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, sub supravegherea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pun in aplicare 47 de mandate de perchezitie domiciliara in municipiul Bucuresti si judetele Ilfov, Sibiu, Prahova si Braila, intr-un dosar privind savarsirea infractiunii de evaziune fiscala, in domeniul constructiilor si IT, informeaza Politia.

”Din datele si probele administrate in cauza, rezulta presupunerea rezonabila ca banuitii, in perioada 2009 – 2016, prin intermediul mai multor societati comerciale, au inregistrat achizitii fictive de marfuri si servicii, in valoare de 142.000.000 de lei, beneficiind astfel de deducerea ilicita a unor taxe si impozite, prejudiciul creat bugetului consolidat al statului fiind estimat la 64.000.000 de lei”, precizeaza sursa citata.

In vederea recuperarii prejudiciului a fost dispusa masura sechestrului asigurator asupra a 59 de imobile, in valoare de 50.000.000 de lei si asupra a 56 de conturi bancare apartinand persoanelor implicate.

Urmeaza sa fie conduse pentru audieri 49 de persoane la sediul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice – Politia Sectorului 1.

Sursa: News.ro

 

 

viewscnt

Urmareste-ne pe Facebook