Rugaciuni pentru sanatate. Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
Life

Rugaciuni pentru sanatate. Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli

V.P.
20 feb 2018

Rugaciunea pentru sanatate este una dintre cele mai puternice rugaciuni pe care credinciosii le fac fie pentru ei, fie pentru apropiatii lor.

Nimic nu este mai puternica decat rugaciunea. Toti crestinii stiu asta. Este bine sa nu incetam niciodata sa ne rugam. Rugaciunea nu este doar o rugaminte pe care o avem pentru Dumnezeu, ci adevarata rugaciune e cea in care ii multumim Domnului pentru toate incercarile prin care trecem si pentru toate minunile pe care le face pentru noi.

Rugaciunea pentru sanatate nu este doar o cerere catre Dumnezeu caruia ii cerem sa ne vindece, dar poate fi si o rugaciune de multumire pentru sanatatea de care ne bucuram noi si apropiatii nostri.

Este o minune ca respiram, ca suntem vii si ca avem privilegiul sa experimentam aceasta viata. In zilele noastre, pana si o simpla meditatie sau un mic ragaz sunt considerate rugaciuni.

Dar totusi, exista si rugaciuni puternice, care facute asa cum trebuie pot sa aduca minuni si vindecari miraculoase. De cele mai multe ori, credinciosii ii trimit lui Dumnezeu rugaciuni pentru sanatate fiindca din pacate abia cand suntem bolnavi de amintim de El.

Cel mai important este ca niciodata sa nu ne pierdem credinta si sa credem cu toata fiinta noastra ca rugaciunea ne este ascultata.

Trei rugaciuni pentru sanatate puternice

Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca "rugaciunea este arma cea mai tare, vistierie care niciodata nu se goleste, bogatie nesecata, liman fara valuri, temelia pacii, radacina, izvorul, mama tuturor bunatatilor, mai puternica decat o imparatie".

Rugaciunea pentru sanatate catre Iisus Hristos

"Preaputernice si slavite Doamne, Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit in lume sa tamaduiesti neputintele oamenilor, Care nu ai venit sa chemi la pocainta pe cei drepti, ci pe cei pacatosi, si ai primit moarte pe cruce pentru mantuirea noastra! Din adancul inimii Te rog sa primesti smerita mea nevointa si aceasta mica rugaciune a mea pentru cel incercat de boala! Mantuieste-l, Doamne, precum stii, ca un bun si iubitor de oameni, si randuieste Tu toate spre folosul sau. Ca noi neputinciosi suntem si nu il putem ajuta daca nu ne vei lumina cu harul Tau. De e voia Ta, il poti pedepsi precum se cade pentru pacatele sale, tamaduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, precum vei vrea. Dar cazand inaintea Ta Te rog, indura-Te de robul Tau, potoleste-i fierbinteala, alina-i suferinta, ridica-l din patul durerii. Sa ii fie aceasta incercare prin care trece spre indreptarea vietii, spre inceput bun mantuirii si spre iertarea pacatelor. Si daca ii e de folos sa duca mai departe crucea bolii, fie, Doamne, dupa voia Ta, nu dupa voia noastra. Daruieste-i lui rabdare si liniste, alungand de la el toata frica si toata deznadejdea, ca sa nu fie ingenuncheat de durere si sa carteasca sau sa cada in patima maniei. Ajuta-l, Iubitorule de oameni, ca vazand el mila Ta sa cada la picioarele Tale cu lacrimi de po­cainta si de multumire, ca sa se invredniceasca sa auda glasul Tau cel sfant: „Iertate iti sunt pacatele!” Amin.

Rugaciune pentru sanatate catre Maica Domnului

Preasfanta, Preacurata si Preaminunata Fecioara si Maica a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugam asculta rugaciunea nevrednicilor robi (numele) si vindeca-ne pe noi, pe cei din familiile noastre si pe toti suferinzii din lumea asta bolnava, de bolile grele, de bolile stiute si nestiute de noi. Fie ca toti crestinii sa Te preamareasca si sa Te preacinsteasca pe Tine, iar noi sa avem tot ajutorul cel bun, sfant si ceresc. Iti multumim Maica Sfanta pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tau, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, ca Tu esti scara la Cerul Sfant, pentru rugaciunile noastre si ajutor nemijlocit in cererile noastre cele indreptatite. Amin!

Sursa Doxologia.ro

Rugaciunea pentru sanatate caaatre Sfantul Ioan Rusu

"Bucurandu-ma de dumnezeiasca marire la care te-ai inaltat, o, Sfinte Ioane, indraznesc sa alerg la ajutorul tau pentru tamaduire. Stiu, Parinte, ca incercarile vin din randuiala lui Dumnezeu. Stiu ca prin boala trupului, sufletul se curateste, si ca rabdarea este rasplatita de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznadejdii imi tulbura mintea si ma departeaza de rugaciune.

De aceea dar, o, Sfinte, gasesc alinare in cugetarea la vindecarile tale minunate. Tu ai tamaduit multimea de copii spre bucuria parintilor lor. Tu ai indreptat spatele batranei garbove, tu ai dat sanatate femeii bolnave, spre bucuria copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe batranul Atanasiei care s-a uns cu untdelemn din candela ta. Tu ai indepartat cheagurile de sange din capul Vasulei si l-ai tamaduit pe doctorul necredincios".

Stiind grabnica ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Ioane, ia viata mea in mainile tale si mijloceste precum stii mintuirea mea. Daca voia Domnului este sa duc cu rabdare crucea bolii, da-mi putere si ajuta-ma sa nu cartesc din cauza neputintelor. Dar daca Bunul Dumnezeu se va milostivi de mine pentru rugaciunile tale, atunci sa ma tamaduiesti fara sovaiala, noule doctor fara-de-arginti, ca vazand aceasta sa-ti multumesc tie si sa-l laud in vecii vecilor pe Doctorul sufletelor si al trupurilor, prin cantarea: Aliluia!"






 

viewscnt

Urmareste-ne pe Facebook