1 din 3 | Prima seară a Festivalului Untold s-a încheiat cu sancțiuni pentru mai multe persoane care aveau asupra lor droguri
2 din 3 | Polițiștii și jandarmii clujeni au aplicat mai multe sancțiuni
3 din 3 | Evenimentul a fost supravegheat de forțele de ordine, dar și de un echipaj al Unității Speciale de Aviație din Caransebeș
Polițiștii și jandarmii din Cluj au găsit în prima zi a Festivalului Untold, 14 cazuri în care persoanele aveau asupra lor droguri.
„Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca care au acţionat cu ocazia desfăşurării festivalului UNTOLD 2021 au constatat un număr de 8 infracţiuni care vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi 4 sancţiuni contravenţionale aplicate la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
În urma neregulilor constatate, poliţiştii din Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au aplicat în total 38 de sancţiuni contravenţionale, abaterile reprezentând încălcări ale normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi ale celor privind circulaţia pe drumurile publice”, se arată în comunicatul transmis de Gruparea de Jandarmi Mobilă din Cluj-Napoca.
Citeste si: Reguli pentru accesul la Untold
Polițiștii clujeni au depistat șase cazuri de încălcări ale legii privind traficul și consumul de droguri.
„Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi cei din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au constatat 6 infracţiuni statuate de Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi de Legea 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare”, apare în același comunicat.
Citeste si: Decoruri uriașe la Untold
Ce sancțiuni au fost aplicate
Un număr de 27 de amenzi și 18 avertismente au fost date pentru încălcări constatate în ceea ce privește prevenirea situațiilor de urgență și a regulilor referitoare la fumatul în spațiile publice.
De asemenea, 126 de persoane au primit asistență medicală din partea personalului SMURD și a paramedicilor pompieri.
Citeste si: Reduceri mari de UNTOLD, tarife mari nu uriașe
Desfășurarea evenimentului, supravegheată de la înălțime
Un echipaj al Unității Speciale de Aviație din Caransebeș din cadrul Inspectoratului General de Aviație al MAI, a supravegheat de la înalțime desfășurarea primei seri de festival.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.
A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.
Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.