A murit Costică Marciuc! A fost un celebru editor de montaj român

A murit Costică Marciu

(Sursa foto: Facebook/Freepik)

Costică Marciuc, unul dintre celebri editori de montaj din România, a murit la vârsta de 68 de ani.

Costică Marciuc a murit. La vârsta de 68 de ani, acesta rămâne în amintirea tuturor drept unul dintre cei mai buni editori de montaj din România.

Costică Marciuc a fost unul dintre profesioniștii de elită ai TVR-ului. Acesta a lăsat în urmă nenumărate piese de teatru, filme de televiziune, emisiuni montate, dar și generații de editori de imagine pe care i-a învățat tainele meseriei care l-a consacrat.

Costică Marciuc ar fi murit din cauza unui stop cardio-respirator.

"A murit Costică Marciuc.

A fost editor de montaj, unul dintre profesioniștii de elită ai TVR-ului.

L-am cunoscut în 1993, când, după filmarea pilotului emisiunii Robingo, proaspăta echipă de la redacția Jocuri si Concursuri, în frunte cu Doru Dumitrescu, s-a instalat în PPV 1, la masa de montaj, locul în care Costică era stăpân.

Pentru mine au urmat 5 ani de Robingo, duminică de duminică, ani în care, la fiecare vizită în bârlogul lui Costică, mi se dezvăluiau secretele editării, unul câte unul.

Azi, în satul Joița, locul în care se retrăsese de ceva ani era tristețe mare. Omul care era cunoscut de toată lumea i-a părăsit. “Un stop nenorocit”, mi-a spus Ana, fata lui.

De la vecina, până la preotul satului, toată lumea avea câte o istorie despre el. Și aveau ce sǎ povestească.

În urma lui rămân piese de teatru, filme de televiziune, nenumarate emisiuni pe care le-a montat, generații de editori de imagine pe care i-a invatat frumoasa meserie care l-a definit. A fost premiat de profesionisti, apreciat de colaboratori si mult iubit de familia lui pe care am cunoscut-o cu multi ani in urma.

Până la 20 ani văzusem emisiuni la televizor, dar acolo, la masa de montaj a lui Costică s-a produs un miracol. El a dat un “in” și un “out” și a scos o bâlbă. Apoi a pus peste ea un insert, adică un cadru de public. Magia montajului are mai bine de 100 ani, dar eu am descoperit-o undeva, pe un culoar al TVR-ului, într-o seară din 1993.

Edita… Costica Marciuc!

Și incǎ ceva… De la biserică la cimitir am mers la braț cu Lucia Hossu Longin. Am rămas în urma cortegiului și am realizat ca al nostru Costică ne-a făcut, amândurora, un “montaj” care se compensa de minune. El edita, săptămânal, 2 emisiuni. La una plângea și își încleșta dinții, iar la cealaltă, râdea și făcea mișto. Una era Robingo, prima emisiune concurs cu licență străină din România.

Cealaltă era MEMORIALUL DURERII.

Costică avea doar 68 ani….

Condoleanțe familiei. Dumnezeu să-l odihnească", a scris Horia Brenciu pe Facebook.

Citește și: Ministrul Educației, pregătit să demisioneze dacă moțiunea împotriva sa o să treacă: „Nu are sens să mai rămân”

 


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri