A murit Marius Teodorescu, unul dintre cei mai buni chirurgi din țară: „A fost un mentor, un model de dăruire și un om cu suflet mare”

Marius Teodorescu

(Sursa foto: expressdebanat.ro)

Marius Teodorescu, considerat unul dintre cei mai buni medici chirurgi din țară, a murit. Regretatul medic avea 81 de ani.

Marius Teodorescu, în vârstă de 81 de ani, a fost unul dintre cei mai buni medici chirurgi din România.

Medic profesor, Marius Teodorescu a condus Clinica I Chirurgie a spitalului județean din Timișoara.

Citește și: Fiul lui Mihai Leu, accident în raliul creat de tatăl său. Marco a distrus mașina campionului, la Timișoara

Marius Teodorescu rămâne în istoria medicală din România pentru introducerea și dezvoltarea chirurgiei laparoscopice și pentru rolul său de mentor pentru generații întregi de medici. De asemenea, cei care l-au cunoscut îl vor păstra mereu în amintiri, fiind un om cu suflet mare. 

Reprezentanții spitalului au transmis un mesaj emoționant în memoria medicului Marius Teodorescu.

„A fost un mentor, un model de dăruire și un om cu suflet mare, care și-a pus întreaga viață în slujba medicinei și a binelui pacientului.

Ne-a părăsit un simbol al excelenței medicale timișorene, un vizionar care a adus chirurgia laparoscopică la rang de artă, un formator de școală medicală și un sprijin real pentru zeci de generații de tineri medici. Tristețea este cu atât mai mare cu câte plecarea sa lasă în urmă un gol imens – în inimile colegilor, ale foștilor studenți și ale tuturor celor care au avut onoarea de la cunoaștere. Dumnezeu să-l odihnească în pace”
,
au transmis reprezentanții spitalului, potrivit expressdebanat.ro.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri