Accident cu cinci victime la Constanța. Microbuzul în care se aflau mai multe persoane s-a răsturnat

Accident cu cinci victime la Constanța. Microbuzul în care se aflau mai multe persoane s-a răsturnat

(Sursa foto: ISU Constanța )

Accientul s-a produs joi dimineața, 13 noiembrie, pe DN 3, în judeţul Constanţa. Cinci persoane au ajuns la spital.

Microbuzul implicat în accident s-a răsturnat, iar la fața locului au ajuns autoritățile. La locul intervenției au fost asigurate măsuri de Prevenire şi Stingere Incendii.

„În urma accidentului rutier au rezultat cinci victime, transportate la spital de echipajele SAJ. Toate persoanele sunt conştiente, cooperante, cu leziuni minore”, au transmis reprezentanţii ISU.

Citește și: VIDEO Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Olt. Planul Roșu a fost activat. 30 de persoane au fost evacuate, două au fost rănite

Alarma s-a dat joi dimineață, în jurul orei 06:45, atunci când au fost sesizați poliţiştii Serviciului Siguranţă Rutieră. Accidentul a avut loc în apropierea comunei Deleni, a mai precizat IPJ Constanța. Polițiștii au testat șoferul cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. 

„Din primele cercetări efectuate rezultă că un bărbat ar fi condus un microbuz, ar fi pierdut controlul direcţiei, iar vehiculul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma accidentului rutier au fost rănite uşor cinci persoane aflate în microbuz. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, se arată în comunicatul transmis de sursa citată.

Citește și: Nicoleta a fost arsă de vie în Italia. A fost găsită carbonizată în urma unui grav accident rutier

 


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri