Accident în Timiș. Două persoane au fost rănite, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un TIR

Două persoane au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc, sâmbătă dimineaţa, pe şoseaua care leagă Timişoara de Vama Moraviţa, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un TIR, deoarece şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile meteo.

Author: E. V. sâmbătă 15 decembrie 2018 , 11:29

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Aurora Voicilă, accidentul a avut loc, sâmbătă dimineaţa, între localităţile Şag şi Jebel, pe drumul care leagă Timişoara de Vama Moraviţa.

Accident în Timiș 

"Un bărbat de 33 de ani a condus un autoturism pe DN 59 din direcţia Jebel înspre Şag, iar din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum a pierdut controlul direcţiei de mers, intrând în coliziune cu un TIR ce se deplasa din sens opus, condus de un bărbat de 59 de ani. În urma impactului două persoane, pasagere în autoturism, au fost rănite şi transportate la spital. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporal din culpă”, a declarat Aurora Voicilă.

Accident în Timiș 

Circulaţia rutieră între Şag şi Jebel a fost blocată câteva zeci de minute, cât timp poliţiştii au făcut cercetarea la faţa locului.

sursa foto: News


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Curs valutar BNR marți, 26 octombrie 2021. Dolarul, în creștere mare! Cotațiile de pe... Curs valutar BNR marți, 26 octombrie 2021. Dolarul, în creștere mare! Cotațiile de pe piața interbancară
spotmedia.ro
Cel mai tare cuțit: E din lemn, dar de trei ori mai ascuțit decât unul din oțel Cel mai tare cuțit: E din lemn, dar de trei ori mai ascuțit decât unul din oțel
spotmedia.ro
Elefanții fără colți sunt o adaptare care le permite să rămână în viață Elefanții fără colți sunt o adaptare care le permite să rămână în viață
b1.ro
George Buhnici a spus adevărul despre cine s-ar ascunde, de fapt, în spatele Andreei... George Buhnici a spus adevărul despre cine s-ar ascunde, de fapt, în spatele Andreei Esca, la Pro TV
infoactual.ro
Ionuț Dolănescu, dezvăluire plină de durere. Ultimele cuvinte rostite pe patul de MOARTE Ionuț Dolănescu, dezvăluire plină de durere. Ultimele cuvinte rostite pe patul de MOARTE
infoactual.ro
Cuvintele pe care NU trebuie să le rostești sub nicio formă! Arsenie Boca: Se... Cuvintele pe care NU trebuie să le rostești sub nicio formă! Arsenie Boca: Se pedepseşte cu matca focului
evz.ro
Durere mare în FAMILIA lui Borcea. A AJUNS URGENT la SPITAL. Toată viața i-a fost dată... Durere mare în FAMILIA lui Borcea. A AJUNS URGENT la SPITAL. Toată viața i-a fost dată peste cap
doctorulzilei.ro
Cunoscut deputat: „Bătaie de joc, sfidare și teroare. Așa vor autoritățile să ne scoată... Cunoscut deputat: „Bătaie de joc, sfidare și teroare. Așa vor autoritățile să ne scoată din criza sanitară”. Acuzații dure!
romaniatv.net
Premierul a FOST REŢINUT. Este şocul dimineţii, ştirea face înconjurul agenţiilor Premierul a FOST REŢINUT. Este şocul dimineţii, ştirea face înconjurul agenţiilor
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si