Accident mortal în Bihor, pe DN76! 2 oameni morți după ce 4 mașini s-au ciocnit
Chiar dacă personalul medical a intervenit, 2 oameni nu au mai putut fi salvați în urma impactului. Accidentul le-a provocat răni grave.
Accident rutier grav în Bihor! Impactul a avut loc marți dimineață, între 4 mașini care circulau pe DN76, lângă localitatea Beiuș. La 07:20 s-a dat alarma, iar autoritățile au ajuns la locul accidentului.
În urma impactului dintre cele 4 vehicule, 2 persoane au fost grav rănite. Una a rămas și încarcerată, iar salvatorii au intervenit pentru a o scoate dintre fiare.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
„Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor, în jurul orei 07.20, iar pentru salvarea victimelor, la locul indicat au fost mobilizate în cel mai scurt timp, două echipaje de pompieri militari din cadrul Secției Beiuș cu o autospecială cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean”,
au transmis reprezentanții ISU Bihor.După ce victima a fost eliberată, au intervenit echipajele medicale prezente la locul accidentului. Chiar dacă au încercat să îl resusciteze, omul nu a mai putut fi adus la viață.
O altă victimă care era rănită a decedat tot la fața locului, după ce a intrat în stop cardio-respirator.
„Din nefericire, cei doi bărbați nu au răspuns manevrelor de resuscitare, medicii declarând decesul acestora”, au anunțat ulterior pompierii.
Citește și: Cine sunt victimele accidentului de pe DN 2 Urziceni-Buzău? Alte trei persoane au fost grav rănite