Accident pe A4: 3 mașini implicate. Cinci persoane, victime

Accident pe A4: 3 mașini implicate

(Sursa foto: observatornews.ro)

Un accident rutier în care au fost implicate trei mașini a avut loc pe A4, miercuri, 31 decembrie. Cinci persoane au fost rănite.

Accidentul a avut loc la ieșirea de pe autostrada A4, în Constanța. În cele trei mașini implicate se aflau cinci persoane, care au fost rănite. Potrivit informațiilor transmise de observatornews.ro, una dintre victime este monitorizată de cadrele medicale care au intervenit la locul accidentului.

Citește și: Ea este Giulia, tânăra de 19 ani, care a murit la câteva ore după ce a ajuns la spital. Avea dureri de cap de două zile

Accident pe A4: 3 mașini implicate și 5 victime

Autoritățile din Constanța au intervenit miercuri, 31 decembrie, la un accident în care au fost implicate 3 autoturisme în care se aflau cinci persoane. Evenimentul rutier s-a produs la ieşirea de pe A4 spre Valu lui Traian, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea.

La fața locului au intervenit o autospecială cu apă şi spumă, un echipaj SMURD B2 şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean. 

Citește și: Svetlana a murit la doar 33 de ani. Inima tinerei mame a cedat din senin: „S-a stins mult prea devreme”

Dintre cele cinci persoane implicate în accident, una este monitorizată de cadrele medicale.

Autoritățile au deschis o anchetă și fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.

 


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri