1 din 3 | Agentul ICE care a împușcat-o mortal pe activista Renee Good a devenit milionar după ce americanii au făcut donații online
2 din 3 | Agentul ICE care a împușcat-o mortal pe activista Renee Good a devenit milionar după ce americanii au făcut donații online
3 din 3 | Jonathan Ross, fost luptător în războiul din Irak
Situație incredibilă în Statele Unite, unde polarizarea societății atinge cote maxime. După incidentul tragic din Minneapolis, când o femeie a fost împușcată în cap de un agent de imigrări, publicul american apără cu fanatism o tabără sau cealaltă.
Jonathan Ross, agentul controversatei Agenții de Imigrări (ICE) care a împușcat-o mortal zilele trecute pe Renee Good, o femeie de 37 de ani din Minneapolis, care se opunea acțiunilor ICE, ar fi devenit milionar după ce americanii au făcut donații online pentru el.
Potrivit Metro.co.uk, agentul ICE Jonathan Ross, fost luptător în războiul din Irak, este pe cale să devină milionar după ce au fost organizate strângeri de fonduri controversate pentru el.
Renee Good, mamă a trei copii și cetățean american, a fost împușcată mortal de agentul ICE săptămâna trecută.
Moartea ei, care a fost surprinsă pe video, a stârnit proteste pe scară largă în SUA, criticând brutalitatea poliției de imigrări.
Incidentul tragic a amplificat și tensiunile dintre facțiunile politice ale țării, mulți din administrația Donald Trump, inclusiv președintele SUA, apărându-l pe agentul ICE.
Conform publicației Metro, tragedia i-a divizat pe americani și a dus la o retorică fanatizată de ambele părți, mulți apărându-o pe Good și partenera ei, care nu au fost ținta operațiunii ICE, în timp ce alții au susținut acțiunile lui Ross.
Cum s-au strâns bani pentru agentul ICE
O campanie GoFundMe înființată pentru a sprijini familia și copiii lui Renee Good a strâns aproximativ 1,5 milioane de dolari, arată sursa citată.
Pe de altă parte, o altă pagină GoFundMe care îl susține pe agentul Jonathan Ross a acumulat peste 750.000 de dolari.
Organizatorul finanțării online, Clyde Emmons, a descris-o pe Renee Good drept un "terorist intern”, adăugând că atacul armat a fost "1000% justificat” și că ofițerul "merită” o strângere de fonduri.
Criticii cer fundației GoFundMe să șteargă pagina, susținând că aceasta încalcă termenii și condițiile site-ului.
Descrierea strângătorului de fonduri ar fi fost editată, de la a spune că banii vor „merge la plata oricăror servicii juridice de care are nevoie acest ofițer” la alt motiv: „fondurile vor fi folosite pentru a-l ajuta direct pe Ross”, relatează Forbes.
O altă sumă, de aproximativ 280.000
Banii vor fi folosiți pentru „costurile personale ale eroului nostru ICE, protecția familiei și orice altceva legat de acest act just de datorie”, a declarat organizatorul finanțării.