VIDEO Școlile se închid în București și în mai multe județe din cauza codului roșu de vreme severă

Autoritățile din mai multe județe au decis ca grădinițele și școlile să fie închise din cauza codurilor de vreme rea.

Școlile din București se închid mâine din cauza codului roșu

Școlile din București vor fi închise mâine din cauza codului roșu, a anunțat Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Capitalei.

Școli și grădinițe închise

Din cauza codurilor de ploi și inundații, autoritățile din Constanța, Ialomița, Giurgiu și Călărași au anunțat închiderea școlilor și grădinițelor. Și în București și Ilfov ar putea fi adoptată aceeași măsură.

Știrea inițială:

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița a luat decizia ca școlile să fie închise miercuri, 8 octombrie, din cauza codului roșu de ploi abundente.

Administrația Națională de Meteorologie a plasat județul Ialomița sub cod roșu de ploi abundente. Fenomenul meteo extrem care va afecta mai multe județe intră în vigoare marți, 7 octombrie, la ora 21:00 și este valabil până miercuri, 8 octombrie, la ora 23:00.

În aceste condiții, după ce Constanța a decis suspendarea cursurilor miercuri, 8 octombrie, Ialomița este al doilea județ care adoptă această măsură.

Citește și: Un profesor nu mai are voie să predea după ce a lovit un elev: "A venit la mine, aplaudând, apoi m-a pălmuit"

Ialomița închide școlile din cauza vremii severe

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița a adoptat mai multe măsuri pentru siguranța oamenilor în fața fenomenului meteo extrem care urmează să intre în vigoare în această seară.

A fost activat Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției (CJCCI) la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu”, împreună cu grupa operativă a ISU Ialomița, pe întreaga perioadă a codului roșu de ploi abundente, care este valabil până pe 8 octombrie, ora 23:00.

În fiecare localitate din județ se vor verifica rigolele, șanțurile și cursurile de apă, urmând ca eventualele blocaje să fie îndepărtate pentru a preveni inundațiile, iar la nevoie vor fi convocate Comitete Locale pentru Situații de Urgență.

De asemenea, autoritățile au decis ca persoanele vulnerabile, cum ar fi bătrânii, vârstnicii, persoanele cu dizabilități, gravidele sau bolnavii cronici, să fie monitorizate.

Citește și: Vine potopul! Ce nu este bine să faci când este Cod Roșu. Recomandările ISU

Un mesaj RO-Alert urmează să fie trimis locuitorilor, în funcție de evoluția situației meteorologice.

O altă măsură pentru siguranța cetățenilor a fost suspendarea orelor de curs din întreg județul Ialomița pe data de 8 octombrie.

„De asemenea, s-a dispus suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ din județul Ialomița pentru data de 08 octombrie 2025, în scopul protejării elevilor și personalului didactic”, a precizat CJSU Ialomița.

 


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri