Senatul a respins proiectul de lege al USR privind desfăşurarea timp de două zile a alegerilor locale

Senatul a respins marţi, în cailtate de prim for sesizat, proiectul de lege al senatorului USR Florina Presadă care prevede desfăşurarea alegerilor locale timp de două zile, pe 26 şi 27 septembrie.

Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 135/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora a fost respinsă cu 86 de voturi „pentru” şi 44 de voturi „împotrivă”.

Pe 24 iulie, senatorea USR Florina Presadă a înregistrat la Senat un proiect de lege care prevede desfăşurarea alegerilor locale timp de două zile.

În condiţiile în care votarea s-ar realiza doar într-o singură zi, procesul de votare ar fi serios îngreunat şi întârziat ca urmare a măsurilor de distanţare socială atât în interiorul secţiei cât şi în afara ei, motivează parlamentarul.

Senatul a respins proiectul de lege al USR privind desfăşurarea timp de două zile a alegerilor locale

Iniţiativa vine după ce amendamentul USR cu acelaşi obiect a fost respins în Legea votată de către Legislativ care stabileşte data alegerilor pe 27 septembrie.

alegeri locale 2020
alegeri locale 2020
(sursa foto: google)

Proiectul prevede că „data alegerilor pentru autoritatile administratiei publice locale din anul 2020 se stabileşte in ziua de duminică, 27 septembrie 2020.

Cât vor dura alegerile locale

Cu toate că ziua alegerilor locale e stabilită pe 27 septembrie, proiectul arată că vo tarea se desfăşoară pe parcursul zilei de sâmbătă, 26 septembrie 2020, şi zilei de duminica, 27 septembrie 2020”.

Citeste si: Medicul Virgil Musta: Nu vor exista “zero riscuri” în cazul trimiterii copiilor la şcoală

Citeste si: Victorie fantastică a României în Austria. Naționala antrenată de Rădoi, pe primul loc în grupa din Liga Națiunilor

Citeste si: Gică Popescu are coronavirus. Cum s-a îmbolnăvit marele fotbalist

„În fiecare dintre aceste zile, votarea incepe la ora locala 7:00 şi se îcheie la ora locală 21:00”, mai arată proiectul de lege.

Iniţiativa legislativă merge la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Citeste si: Coronavirus in Romania, 7 septembrie 2020. 883 de cazuri noi si 33 de decese cauzate de COVID-19. Bilantul pe judete si numarul de teste efectuate


Editor web

„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.

„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"

Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.

Îți Recomandăm Și...