Amenințare cu bombă la Constanța

La fața locului a ajuns echipa pirotehnică din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța, care a desfășurat activități specifice de verificare a conținutului valizei suspecte.

Author: E. V. vineri 14 iunie 2019 , 13:35

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Un bulevard extrem de aglomerat din centrul orașului Constanța a fost închis timp de câteva zeci de minute din cauza unei amenințări cu bombă.

Trecătorii au observat o valiza suspectă abandonată pe trotuar. Aceștia au sunat imediat la 112, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri, poliție și protehniști.

Zona în care se afla valiza a fost închisă, iar un pirotehnist a reuşit să deschidă valiza cu ajutorul unui robot.

"În jurul orei 10.30, polițiștii constănțeni au fost sesizați de către o femeie care trecea prin zona intersecției bulevardului Mamaia cu bulevardul Tomis despre faptul că pe trotuar se află un bagaj abandonat.

La fața locului a ajuns echipa pirotehnică din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța, care a desfășurat activități specifice de verificare a conținutului valizei suspecte.

Polițiștii constănțeni au luat măsuri de delimitare a zonei în care a fost semnalată prezența coletului suspect, de deviere a traficului rutier auto si pietonal pentru protejarea populației, în eventualitatea procedurii unei stări de pericol.

Cu ocazia verificării de specialitate nu au fost identificate dispozitive explozive improvizate. În interiorul valizei au fost identificate recipiente de plastic goale.

Bagajul a fost ridicat de polițiștii constănțeni, în vederea restituirii acestuia către titularul de drept", se arată într-un comunicat al Poliţiei.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Elevii vor studia o nouă materie în școli! Klaus Iohannis a semnat decretul Elevii vor studia o nouă materie în școli! Klaus Iohannis a semnat decretul
spotmedia.ro
Cum s-a format noua variantă Covid și de ce sunt indicii că vaccinurile își pierd... Cum s-a format noua variantă Covid și de ce sunt indicii că vaccinurile își pierd capacitatea de a ne proteja de ea
spotmedia.ro
Mai e puțin până ajungem pe Marte, dar simulările arată îngrijorător. Ce se întâmplă cu... Mai e puțin până ajungem pe Marte, dar simulările arată îngrijorător. Ce se întâmplă cu astronauții
b1.ro
Alexandra Stan a vorbit deschis despre apariţia pe OnlyFans, un site pentru adulţi Alexandra Stan a vorbit deschis despre apariţia pe OnlyFans, un site pentru adulţi
infoactual.ro
Baba Vanga: Oamenii vor ajunge in cele din urma sa isi cunoasca fratii lor spirituali... Baba Vanga: Oamenii vor ajunge in cele din urma sa isi cunoasca fratii lor spirituali din alte lumi
infoactual.ro
Arsenie Boca a prezis: România va face trecerea prin vărsare de sânge Arsenie Boca a prezis: România va face trecerea prin vărsare de sânge
evz.ro
Varianta Omicron îngrozește lumea științei. Noua tulpină este de 5 ori mai infecțioasă... Varianta Omicron îngrozește lumea științei. Noua tulpină este de 5 ori mai infecțioasă decât Delta
doctorulzilei.ro
Cum ne putem proteja de noua tulpină de Africa din Sud. Sfatul unui genetician la... Cum ne putem proteja de noua tulpină de Africa din Sud. Sfatul unui genetician la Cambridge
romaniatv.net
Anamaria Prodan, reacție șocantă după ce a văzut imaginile cu Reghecampf și amanta în... Anamaria Prodan, reacție șocantă după ce a văzut imaginile cu Reghecampf și amanta în București. „Pentru noi, el a murit!”
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si