Un bărbat a sunat, vineri, la 112 și a anunțat că în incinta Continental Automotive ar fi fost amplasată o bombă. Polițiștii au intrat în alertă și aproximativ 800 de persoane au fost evacuate din fabrică.
Din primele informații, imediat după ce a anunțat prezența unei bombe în incinta fabricii, bărbatul care a sunat la 112 a închis. Chiar dacă amenințarea nu părea serioasă, polițiștii au intrat în alertă și au trimis mai multe echipaje la fața locului. Tot schimbul doi a fost evacuat. Este vorba de aproximativ 800 de persoane.
Citeste si: Constanța: bărbat în stare critică, după ce s-a împușcat în cap
La momentul publicării acestei știri, la fața locului se află echipe SAS, SRI și Poliție. Fiecare ungher al fabricii va fi scotocit până când se va dovedi dacă alarma a fost falsă sau nu. Dacă a făcut o glumă proastă, cel care a sunat la 112 riscă doar o amendă.
Citeste si: Dosar penal pentru distrugere calificată în cazul exploziei de la o benzinărie dezafectată
Sursa: tion.ro