Angajata unei primării din Dolj, găsită fără viață la locul de muncă

Angajata unei primării din județul Dolj a fost găsită de colegi fără viață la locul de muncă. IPJ Dolj a deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Moarte suspectă într-o primărie din județul Dolj. O femeie de 57 de ani din Craiova a murit, marți 5 martie, la locul de muncă din comuna Calopăr.

Citește și: Mister în cazul morţii voleibalistei Ruxandra Dumitrescu! Sportiva s-a stins subit în urma unui infarct la finalul unui turneu

Potrivit presei locale, incidentul a avut loc după ora 18.30,

când polițiștii Secției nr.13 Rurală Segarcea au fost sesizați că, în Primăria Calopăr, a decedat o femeie.

IPJ Dolj a transmis că a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, potrivit GDS.ro.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Dolj în vederea efectuării necropsiei.

Conform News.ro, din comuna Calopăr face parte şi satul Bâzdâna, unde o casă a explodat şi alte locuinţe au fost evacuate, în urma unei acumulări de metan în sol. 

Știre în curs de actualizare


Autor
Îți Recomandăm Și...