Catastrofe naturale de amploare, criză economică şi probleme grave pentru câţiva şefi de stat. Este ceea ce a prevăzut, pentru anul viitor, celebra Baba Vanga, cunoscută şi ca "Nostradamus al Balcanilor".
Chiar dacă prezicătoarea bulgară a murit cu mai bine de 20 de ani în urmă, presa susţine că profeţiile sunt cât se poate de autentice şi trebuie luate în serios.
Baba Vanga aruncă lumea în aer! Prezicerile ei în legătură cu anul 2019 îi vizează pe Donald Trump, pe Vladimir Putin, dar și pe întreaga Europa care va fi într-un colaps financiar.
Faimoasa prezicătoare din Bulgaria, cea care a prezis Brexitul, atentatele teroriste ISIS, dar și multe alte tragedii, baba Vanga a făcut preziceri și pentru anul 2019.
De asemenea, Baba Vanga a prezis și un cutremur-tsunami care va șterge de pe pământ mari părți din Asia, iar Europa va suferi un colaps financiar, odată cu ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Vladimir Putin a scăpat ca prin urechile acului de o tentativă de asasinat în timpul alegerilor din 2012, motiv pentru care oamenii din securitate sunt cu ochii pe președintele rus. Cât despre Donald Trump, anul acesta mulți diplomați americani au surzit din cauza unor radiații magnetice. Prin urmare, orice este posibil!
Datorită abilităţilor sale de a prezice cu exactitate ce va urma, Baba Vanga a fost consilier al liderilor partidului comunist din Bulgaria. Casa clarvăzătoarei era supravegheată de Serviciul Secret al Bulagariei, previziunile sale fiind considerate secrete ce trebuie protejate. Baba Vanga a murit la vârsta de 85 de ani în 1996. În unele ţări din Europa şi Rusia, Baba Vanga este venerată ca sfântă și este considerată ”Nostradamul din Balcani”.