Un bărbat, din Hunedoara, a fost reţinut pentru 24 de ore. Oamenii legii care au vizualizat imagini surprinse pe camerele de supraveghere au constatat că a accidentat intenţionat cu maşina o persoană.
Un bărbat de 46 de ani din Petroşani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce polițiștii care au vizualizat imagini surprinse pe camerele de supraveghere au constatat că a accidentat intenționat cu mașina o persoană.
„La data de 28 septembrie 2022, în jurul orei 15.45,
Ce au transmis autoritățile
Sursa citată a precizat că bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Citește si: Un copil de trei ani a fost atacat de un câine în mijlocul străzii
„În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Ulterior, în urma verificărilor efectuate (și a analizării imaginilor video), polițiștii au stabilit că cel aflat la volan a lovit în mod intenționat cu autoturismul victima, cu intenția de a o accidenta”,
a mai transmis sursa citată.Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracțiunea de tentativă de omor și declinarea competenței către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Procurorul de caz a dispus măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, faţă de bărbatul de 46 de ani, care urmează a fi prezentat magistraților Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă.
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.