Procurorii DIICOT au dispus, marţi, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată şi deţinere de droguri de risc şi de mare risc în vederea consumului propriu în formă continuată .
„În cauză s-a reținut faptul că inculpatul a comercializat diferite cantități de droguri de mare risc şi de risc către consumatori din județul Vrancea, fiind prins în flagrant, la data de 20.12.2022, în timp ce transporta, cu un autoturism, cantitățile de aproximativ un kilogram de canabis şi 30 de grame de cocaină”, arată comunicatul de presă al DIICOT.
Citește și: Un bărbat, de 30 de ani, a fost depistat în timp ce conducea maşina sub influenţa drogurilor
La aceeaşi dată a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Adjud, fiind identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă.
Ce au declarat autoritățile
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, mai indică sursa citată.
Citește și: Interlopi reținuți în dosarul mafiei cazinourilor, plasați sub control judiciar
În cursul zilei de miercuri a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Citește și: Polițiștii din Deva au descins la o grupare specializată în furturi auto
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
DIICOT mai precizează că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.