
Traian Băsescu: „Trebuie să plece Vela, Arafat, ministrul Sănătății și premierul”
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că oamenii nu mai au încredere în Guvern, iar Ludovic Orban, Raed Arafat, Nelu Tătaru și Marcel Vela trebuie să își dea demisia.
„Una din marile probleme era că pe timpul stării de urgență a fost că s-a testat foarte puțin. Faptul că s-au relaxat măsurile fără ca autoritățile să știe unde sunt focarele, ne-a adus aici.
Au fost două lucruri care nu s-au respectat. În primul rând, măsurile din pandemie trebuiau să se aplice cu respectarea drepturilor fundamentale. Am luat niște măsuri sălbatice care au iritat populația.
Efectele pandemiei nu sunt controlate. Oamenii nu au încredere în actuala conducere. Trebuie altă echipă. Această populație a fost umilită de tratamentul primit.
Citeste si: Cazuri coronavirus 26 iulie 2020. Un nou bilanţ îngrijorător
Trebuie să plece Vela, Arafat, ministrul Sănătății și premierul. Responsabilitatea operațiunii este a premierului.
Arafat a ratat toate operațiunile de salvare. Decizia de relaxare a fost cea mai mare mizerie. Relaxare fără să știi cele mai mari focare”, a declarat Traian Băsescu la România TV.
Record după record în România
Până duminică, 26 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 44.798 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
25.643
de pacienți au fost declarați vindecați și 3.572 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.120 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV- 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 379 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Raed Arafat, despre posibilitatea reintrării în starea de urgență
„Criteriul enunțat exemplificativ pentru reintrarea în Stare de Urgență (10.000 de cazuri în 5 zile) ar fi îndeplinit între 1 și 3 august.(...) Dacă în fiecare zi apar 1.000 de cazuri, practic, arată că 5% dintre ei în următoarele zile va intra în Terapie Intensivă. 20 – 30 la sută vor avea nevoie de asistenţă serioasă medicală, aproape de Terapie Intensivă şi atunci este clar că este nevoie să luăm măsuri", a explicat Raed Arafat la Antena 3.
Raed Arafat a mai precizat că nu au mai existat locuri în spitalele COVID-19 din București pentru simptomatici încă de vineri seara.
„Am fost sunaţi că nu mai sunt locuri să interneze simptomatici, deci nu vorbim de altceva. Azi noapte, am fost sunat de domnul profesor Cercel, de domnul secretar de stat Moldovan, care a fost şi el sunat că nu sunt locuri şi am fost sunat de Serviciul de Ambulanţă, că nu sunt locuri, că Ambulanţele nu pot descărca pacienţii, că nu sunt locuri pentru Covid, că nu poţi să îi duci