Bebeluș înfometat, adus în stare critică la Spitalul din Botoșani. La trei luni cântărește mai puțin decât la naștere

Bebeluș înfometat, adus în stare critică la Spitalul din Botoșani. La trei luni cântărește mai puțin decât la naștere

Caz șocant în Botoșani! Un bebeluș a ajuns în stare gravă la spital. Medicii spun că a fost înfometat și nu a fost spălat niciodată de la naștere.

Bebelușul a fost adus la medicul de familie din Manoleasa, care după ce a evaluat starea copilului a decis să sune la 112 să solicite ajutor.

Bebelușul are trei luni și cântărește cu 300 de grame mai puțin decât la naștere, când a avut 3.600 de grame. Pentru această vârstă, el ar fi trebuit să cântărească între cinci și șase kilograme.

Potrivit Botosaninews.ro, băiețelul a fost transportat inițial la secția Săveni a Spitalului Județan, însă, din cauza gravității cazului, medicii au decis ca bebelușul să fi transferat la secția de Pediatrie.

Ce spun medicii care l-au consultat pe bebeluș

Copilașul mirosea îngrozitor, iar medicii presupun că acesta nu ar fi fost spălat niciodată de la naștere.

„Pacientul era instabil. Era malnutrit, deshidratat şi cu suspiciune de pneumonie”, a declarat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoşani.

Conform sursei citate, acesta este al doilea caz de neglijenţă în îngrijirea unui bebeluş, în Botoşani, în ultima lună.

În primul caz, nou-născutul, de numai 3 săptămâni, a decedat.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri