Belgia intră în carantină totală. Ce măsuri stricte vor fi impuse

Belgia a evitat vineri să oblige oamenii să stea în case, dar a înăsprit restricţiile impuse firmelor şi vieţii sociale, pentru a evita prăbuşirea sistemului medical, în condiţiile în care numărul de infectări cu noul coronavirus este cel mai ridicat din Europa, transmite Reuters.

Mircea Pop, sâmbătă 31 octombrie 2020 , 13:24

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

În timp ce pandemia se extinde rapid în Europa, Franţa şi Germania au anunţat deja noi restricţii, inclusiv măsuri dure referitoare la deplasarea oamenilor în cazul Franţei. Şi alte ţări din Uniunea Europeană înăspresc măsurile de combatere a extinderii pandemiei.

Belgia, unde se află sediul UE şi al NATO, a anunţat impunerea începând de luni a unor măsuri mai stricte referitoare la contactele sociale şi închiderea timp de şase săptămâni a unor firme precum coaforurile şi magazinele care oferă servicii care nu sunt considerate esenţiale. De asemenea, Belgia a prelungit vacanţele şcolare din noiembrie cu o săptămână.

Primul ministru Alexander de Croo a declarat că ţara cu 11 milioane de oameni s-ar confrunta în caz contrar cu un colaps al sistemului său de sănătate.

”Acestea sunt măsuri de ultimă şansă”

”Mergem în direcţia întăririi restricţiilor cu un singur obiectiv: prevenirea ca sistemul de sănătate să crape sub presiunea care este deja imensă”, a declarat de Croo într-o conferinţă de presă.

Citeste si: Şeful Inspectoratului Şcolar Bucureşti, anunț important pentru elevi și părinți

”Acestea sunt măsuri de ultimă şansă”, a adăugat premierul.

Cu toate acestea, de Croo nu a ordonat reintroducerea unei carantine complete, ca cea din primăvară, chiar dacă datele din Belgia referitoare la COVID-19 sunt cele mai grave din Europa.

În a doua jumătate a lunii octombrie, Belgia a raportat în medie 1.600 de noi infecţii la 100.000 de locuitori, de peste două ori mai multe decât în ​​Franţa.

Belgia are una dintre cele mai mari rate de mortalitate din Europa

De asemenea, Belgia are una dintre cele mai mari rate de mortalitate din Europa, potrivit datelor Centrului European pentru Prevenirea şi Control al Bolilor.

Cea mai recentă creştere a numărului de cazuri confirmate de Covid-19 urcă numărul total al infecţiilor la 392.258 în Belgia, potrivit datelor institutului de sănătate Sciensano.

Citeste si: Adi de la Vâlcea crede că e ceva necurat în gestionarea pandemiei: ”Repet, dacă facem acest lucru ca să luăm bani de la UE...”

În această lună, Belgia a introdus carantina pe timp de noapte şi a închis baruri, restaurante, săli de sport şi spaţii culturale. Dar măsurile neunitare adoptate de regiunile Belgiei, care au prerogative largi, pe lângă măsurile adoptate la nivel federal, au provocat confuzie.


Abonează-te pe

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si