O relaxare a izolării impuse la 23 martie este deosbit de delicată, având în vedere amploarea pandemiei. Numărul morţilor a început să scadă, însă regatul a depăşit Italia în această privinţă şi se află după Statele Unite la acest indicator.

Autorităţile britanice au înregistrat 29.427 de morţi- însă bilanţul depăşeşte 32.000 de morţi în cazul în care se adaugă decesele ale căror cauză probabilă este covid-19, dar care nu au fost confirmate printr-un test.

”Cum de am ajuns aici?”, l-a întrebat noul lider al Partidului Laburist Keir Starmer, care l-a interpelat- pentru prima oară de când a fost ales la conducerea formaţiunii, la 4 aprilie- pe şeful Guvernului în Parlament.

”În pofida faptului că morţile în spitale par să scadă, numărul deceselor în azile de bătrâni cresşte”, şi-a exprimat elîngrijorarea.

Boris Johnson, care s-a exprimatl într-o Cameră a Comunelor destul de ”aerisită”, în contextul în care majoritatea deputaţilor participă la dezbateri de la distanţă, şi-a exprimat ”regretul profund” faţă de numărul de victime din azilurile de bătrâni.

El a recunoscut dificultăţi în aprovizionare, pe care le-a catalogat ”revoltătoare”, şi a dat asigurări că se depune un ”efort masiv” în vederea obţinerii unui număr suficient de combinezoane medicale.

Citeste si: Când ar fi apărut, de fapt, COVID-19: "Toți am fost la Wuhan și ne-am îmbolnăvit, trei zile am stat în pat"

Citeste si: Curtea Constituţională a admis sesizarea Avocatului Poporului în legătură sancţiunile aplicate în timpul stării de urgenţă

Citeste si: Horoscop 7 mai 2020. Te joci de-a iubirea în cel mai copilăresc mod posibil

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: O femeie face bani depistându-i pe bărbații care își înșală partenerele. Ce face un „tester de fidelitate” și cât câștigă pe lună- antena3.ro

Citeste si: ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost posibil ca pilotul de parapantă să cadă din aer, când zbura cu o turistă, lângă Brașov- wowbiz.ro

Boris Johnson şi-a exprimat de asemenea ”ambiţia” de a ajunge la 200.000 de teste pe zi ”la sfârşitul lunii”- adică dublu faţă de numărul atins cu greu în aprilie.

ANUNŢURI DUMINICĂ

Această stragie de depistare urmează să evite o nouă răspândire a bolii a în cazul unei relaxări a izolării- prelungită până joi.

Îndemnat de opoziţie să-şi dezvăluie strategia, Boris Johnson a promis să facă acest lucru duminică.

Boris Johnson a fost atacat în Parlament

Ministrul său al Sănătăţii Matt Hancock a sugerat că barurile dotate cu spaţii exterioare pot fi autorizate să redeschidă.

”S-a dovedit că răspândirea (noului coronavirus) este mult mai slabă afară. Pot exista, astfel, soluţiicare ar putea fi implementate de anumite firme, de exemplu de cafenele, mai ales vara”, a declarat miercuri, la Sky News, ministrul.

O presiune puternică apasă pe umerii lui Boris Johnson, din cauza consecinţelor economice şi sociale dramatice ale izolării, în contextul în care peste şase milioane de oameni se află în şomaj parţial şi în care desfiinţarea locurilor de muncă continuă.

Îngrijorările sunt extrem de puternice în industria turismului, odată cu apropierea verii.

Boris Johnson a fost atacat în Parlament

Liderul conservator a averrizat însă cu privire la riscul unui ”dezastru economic”, în cazul unui al doilea val alepidemiei.

El i-a iritat pe deputaţi din cauză că a ales să le prezinte mai întâi britanicilor această ieşire din izolare şi a anunţat că vrea, în cazul în care este posibil, să implementeze unele dintre aceste măsuri încă de luni.

”Cred că ar fi bine ca oamenii să aibă o idee cu privire la ceea ce se va întâmpla în ziua următoare. De aceea, cred că duminică este cel mai bun moment s-o fac”, s-a justificat el.

Citeste si: Veste importantă pentru femei! Cine sunt pensionarele care trebuie să se prezinte la casele teritoriale de pensii- kfetele.ro

Citeste si: Regele Charles, acuzat de genocid de o senatoare indigenă în timpul vizitei oficiale în Australia: „Ne-aţi distrus pământul”- radioimpuls.ro

Citeste si: Ce s-a întâmplat cu vedeta care a decis să „păstreze tumoarea” după ce a aflat că are cancer. A refuzat operația- antena3.ro

Aceasta a fost marea sa revenire în Camera Comunelor, după ce a fost spitalizat şi apoi s-a aflat în convalescenţă. Premierul nu a mai fost interpelat de deputaţi de la 25 martie.

Confruntarea sa cu Keir Starmer era prevăzută miercurea trecută, însă naşterea fiului lui Boris Johnson şi al logodnicei sale Carrie Symonds a motivat absenţa liderului conservator de la tradiţionala sesiune de întrebări adresate Guvernului.

Între timp, izolarea şi-a dovedit efectul, iar ţara a tracut de perioada de vârf a epidemiei, a anunţat liderul în vârstă de 55 de ani, săptămâna trecută.

Citeste si: Vine al doilea val de coronavirus? La gripa spaniola a adus cele mai multe morti

Complicând situaţia, Comitetul Ştiinţific însărcinat să consilieze Guvernul se află în dificultate.

În urma unei polemici cu privire la prezenţa la reuniuni a controversatului consilier al lui Boris Johnson, Dominic Cummings, epidemiologul Neil Ferguson, foarte ascultat în timpulacestei crize, a demisionat după ce a încălcat izolarea pe care o recomandă.

The Daily Telegraph a dezvăluit că Neil Ferguson a autorizat o femeie, despre care ziarul scrie că este amanta sa, să-l viziteze la domiciliu.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si