Ciprian Ciucu a declarat că în București se vor deschide mai multe șantiere simultan, pe durat a 4-5 ani, acțiune care va transforma Capitala într-un imens șantier în lucru.
Primarul Bucureștiului a declarat că singura soluție pentru modernizarea Capitalei este deschiderea simultană a mai multe șantiere pentru o perioadă de 4-5 ani.
Bucureștiul se transformă în șantier pentru 5 ani
Într-un interviu Euronews România, Ciprian Ciucu a declarat că fost nevoit să aprobe deschiderea a mai multor șantiere în București, pentru modernizarea liniilor de tramvai, deoarece, în caz contrar, ar fi pierdut finanțarea
Primarul a declarat că infrastrastrucura ajunsese la limita suportabilității și, din acest motiv, oamenii nu mai folosesc transportul în comun. De altfel, Ciprian Ciucu a subliniat ca șantierele deschise acum de Primăria Capitalei ar fi trebuit deschise în trecut.
Ciprian Ciucu a menționat că este convins că va fi crea discomfort și că cetățenii îi vor adresa injurii, dar își asumă pentru că, la final, totul va fi făcut pentru binele orașului,
"Pe anumite zone nu s-au făcut (reabilitări) de 50-60 de ani. Am ajuns la limita suportabilității infrastructurii. De asta e în halul în care e și oamenii evită transportul în comun. Huruie tramvaiele de se strică pe liniile care merg, pe beton. Ați văzut că sunt ondulate liniile. Dacă nu făceam acest lucru, pierdeam banii europeni. Avem 50 de kilometri de linie de tramvai pentru care avem nevoie de mai mult timp pentru execuție, întrucât trebuie să înlocuim și rețelele de dedesubt: apă-canal, gaze, termoficare.
Am fost pus în fața deciziei de a deschide toate șantierele odată, pentru că sunt întârziate. Trebuiau deschise în urmă cu trei ani, cu doi ani, cu un an. Le deschidem, facem proiectele, terminăm la timp și nu pierdem banii. Și îmi asum înjurăturile. Pentru că e cu înjurături. Întotdeauna când ai șantiere, e cu înjurături.
(Ideea este:) sau fac ceea ce e corect pentru orașul nostru, sau dau drumul la câteva pe ici, pe colo. Dar peste doi-trei ani, nu o să mai aibă pe unde să circule tramvaiele, pentru că vor circula direct pe beton și se vor strica.
Până acum, am șantiere care nu au mers pentru că nu am avut bani. De abia de o săptămână avem un buget. Nu i-am plătit. Nu eu, Primăria! De ani de zile nu au fost plătiți, pentru că s-au luat bani din București.
De altfel, Ciprian Ciucu a declarat că a fost nevoie și de lucrări la rețeaua de canalizare.
"Aceste proiecte pentru pasaje, care sunt și ele foarte importante, pentru că prezintă risc seismic, pot să mai aștepte poate un an- doi. Dar Doamne ferește să se întâmple ceva între timp. Fac acest pariu ca Traian Băsescu- pentru că și el a avut multe șantiere deschise în timpul mandatului domniei sale- că bucureștenii vor înțelege. Și la Oradea au fost șantiere și oamenii înjurau, dar după ce s-a terminat, le-a plăcut cum arată orașul.
Și în București vor urma patru-cinci ani de șantiere. Dar orașul, după patru-cinci ani, va fi scos la lumină și vom fi mândri de el și se va schimba semnificativ în bine. Nu poți să civilizezi un oraș fără șantiere. Este imposibil. Atunci când zugrăvești o casă, te muți dintr-o cameră în alta, vin muncitorii, e un disconfort", a declarat primarul despre reabilitarea pasajelor.
Un alt subiect atins de primarul Capitalei este traficul. Ciprian Ciucu a declarat în în vara lui 2026, intră în reparații, pe lângă șinele de tramvai și rețeaua de canalizare, și Podul Basarab.
"În orașul acesta nu s-au făcut lucrări semnificative de 20- 30 de ani. Poate în anumite zone nu s-au făcut de 50- 60 de ani. Am ajuns la limita suportabilității infrastructurii(...)
Podul Basarab o să intre și vara asta (în reparații, n.r). O să fie probleme. L-am recepționat. Are probleme. În sfârșit, după 20 de ani l-am recepționat. Am reușit să fac lucrul ăsta într-un termen scurt. Infrastructura colapsează. Nu mai ține. Liniile de tramvai au 50 de ani. Și-au depășit de trei ori durata de viață. La fel, rețeaua de termoficare.
Prefer să nu blochez lucrurile, ci să le grăbesc. Îmi asum înjurăturile și îmi cer scuze. Îmi pare rău pentru disconfortul oamenilor, dar aceasta este calea corectă", a reiterat primarul general despre traficul din București.
Un alt punct de lucru deschis în București are în visor curățarea lacului și a parcului Herăstrău.
"Cad maluri în apă. Se surpă. Apa a mâncat malurile. Trebuie să îl punem (lacul, n.r.) în siguranță. E mizerie pe fund. Trebuie să îl curățăm, să-l decolmatăm. Sunt multe lucruri de făcut. Am deblocat Herăstrăul. Am semnat autorizația de construire. În trei săptămâni ne putem apuca. Acum, trebuie să evaluez dacă să ne apucăm peste trei săptămâni, să lăsăm peste vară lacul fără apă, sau să mai prelungim, să mai dăm bucureștenilor poate o lună, două în plus, să aibă acces la un parc cu apă. Să vedem cât timp ne va lua să consolidăm malurile", a mai declarat Ciprian CIucu.