Calendar Evaluare Naţională 2021: Găsiţi în acest articol toate informaţiile privind desfăşurarea examenului naţional pentru clasa a 8-a. Când încep înscrierile la Evaluarea Naţională 2021?
Calendar Evaluare Naţională 2021. Vă oferim calendarul examenelor de la finele clasei a 8-a în anul şcolar 2020-2021! Înscrierile au loc în perioada 7-11 iunie 2021, iar examenele încep pe 22 iunie. Primele rezultate se vor afişa pe 29 iunie 2021, iar contestaţiile se depun în aceeaşi zi, în intervalul orar 16:00- 19:00. De asemenea, contestaţii se pot depune şi pe 30 iunie, până la ora 12:00. Pe data de 4 iulie 2021 are loc afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.
Citeste si: Simulare Evaluare Naţională 2021. Când încep examenele la Română şi Matematică?
Calendar Evaluare Naţională 2021: Iată programarea examenelor
07- 11 iunie 2021 Înscrierea la evaluarea națională
22 iunie 2021 Limba și literatura română- probă scrisă
24 iunie 2021 Matematica- probă scrisă
25 iunie 2021 Limba și literatura maternă- probă scrisă
29 iunie 2021 (până la ora 14:00) Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
29 iunie 2021 (ora 16:00- ora 19:00)- Depunerea contestațiilor
30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00)- Depunerea contestațiilor
30 iunie – 4 iulie 2021 Soluționarea contestațiilor
4 iulie 2021 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Ministerul Educaţiei mai anunţă că la solicitarea comisiilor județene/comisiei municipiului București de organizare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a sau din proprie inițiativă, Comisia Naţională de Organizare a Evaluării Naționale poate aproba, în situaţii excepţionale, prelungirea/ reducerea perioadelor de evaluare/reevaluare a lucrărilor scrise ori de afişare a rezultatelor.
Citeste si: Stimulente financiare pentru elevii care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat
Regulament pentru Evaluarea Naţională 2021
Cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar care au rude în examen nu au acces în unităţile de învăţământ – centre de examene/ evaluare/ contestaţii pe perioada desfăşurării examenului.
Citeste si: Admitere liceu 2020: Tot ce trebuie să ştii despre completarea opţiunilor
Cadrele didactice nominalizate ca profesori evaluatori sunt selectate, de regulă, din rândul celor care fac parte din Corpul de profesori evaluatori pentru examenele şi concursurile naţionale. Cadrele didactice care fac parte din comisiile din centrele zonale de evaluare sunt stabilite de comisiile judeţene/ Comisia municipiului Bucureşti de organizare a Evaluării Naţionale prin tragere la sorţi. Aceasta se efectuează în şedinţă publică, care poate fi organizată şi în sistem de videoconferinţă.
Cadrelor didactice nominalizate ca asistenţi le este interzisă intrarea în sala de examen cu bagaje, telefoane sau cu mijloace electronice de calcul ori de comunicare, dar şi cu reviste, ziare, cărţi.
Citeste si: Rezultate Evaluare Naţională 2020: Cea mai mare rată de promovare din ultimii trei ani
În ceea ce priveşte candidaţii, li se interzice să aibă în sălile de examen asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare sau altele asemenea ori în băncile în care sunt aşezaţi orice fel de lucrări: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, memoratoare, formulare, notiţe, însemnări, rezumate ciorne sau lucrări ale altor candidaţi, care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor. Sunt interzise, de asemenea, telefoanele mobile, căştile audio sau orice mijloc electronic de calcul sau comunicare, care permite conectarea la internet/ reţelele de socializare.
Citeste si: Subiecte Română 2020 Evaluare Naţională. Ce le-a picat elevilor la examen?
Citeste si: Subiecte Evaluare Naţională 2020 Matematică pentru clasa a 8-a
Candidaţii eliminaţi de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă primesc nota 1 pe lucrare.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.