Calin Popescu Tariceanu, propunerea ALDE pentru functia de premier
Conducerea ALDE a decis in unanimitate sa il sustina pe Calin Popescu Tariceanu pentru functia de premier al ALDE dupa alegerile parlamentare din decembrie, a anuntat copresedintele ALDE, Daniel Constantin.

”Din discutiile avut in interiorul partidului, dar nu numai, am decis ca e necesar ca ALDE sa aiba un candidat desemnat pentru functia de prim-ministru. Din analizele din interiorul partidului a rezultat faptul ca cel cu care vom merge la negocieri la Cotroceni sa fie Calin Popescu Tariceanu”, a spus Daniel Constantin, in cadrul unei conferinte de presa, potrivit News.ro.
Conducerea centrala a ALDE s-a reunit duminica, in Capitala, alaturi de liderii din teritoriu, care au votat ca formatiunea sa il propuna pe Calin Popescu Tariceanu ca premier al formatiunii.
Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, spunea la inceputul lunii ca in functie de rezultatul alegerilor din 11 decembrie si de rezultatul negocierilor politice va fi stabilit viitorul premier, el precizând ca i-ar placea sa poata pune ”in slujba tarii” experienta pe care a avut-o ca prim-ministru si despre care crede ca ”ca a lasat ceva rezultate benefice in urma”.
El a afirmat si ca nu are nicio retinere ca Liviu Dragnea, condamnat in dosarul referendumului, sa fie nominalizat de PSD pentru functia de premier, apreciind ca actuala Constitutie nu-l impiedica pe Dragnea sa devina prim-ministru.
Presedintele Klaus Iohannis a afirmat in mai multe rânduri ca nu va nominaliza in functia de premier o persoana condamnata penal sau cu probleme in justitie.
Calin Popescu Tariceanu este trimis in judecata de DNA pentru marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului.









