Când e necesară autorizația de construcție și ce riști dacă nu o ai

Când e necesară autorizația de construcție și ce riști dacă nu o ai. Pentru cei care vor să construiască, dar nu țin cont de legi, statul a pregătit amenzi usturătoare.

Când e necesară autorizația de construcție și ce riști dacă nu o ai. Cei care vor să construiască o casă sau să facă modificări la cea pe care o au, trebuie să țină cont de prevederile legale, în caz contrar riscând să plătească amenzi usturătoare.

Când e necesară autorizația de construcție

Autorizația de construcție ar trebui să fie obținută înainte de a începe proiectul și pentru a vă asigura că nu vă evitați orice dificultate legată de un ordin birocratic. 

O autorizație este valabilă timp de 12 luni, perioadă în care proiectul trebuie să fie demarat, iar dacă este necesar, aceasta se poate prelungi până la sfârșitul lucrărilor. Prelungirea se acordă o singură dată și se face în baza unei cereri care trebuie să fie depusă cu 15 zile înainte de expirarea termenului inițial. 

Citește și: Reglementarea fermă a teraselor ilegale din Centrul Vechi: Ultimatumul este pe 1 iulie

Iată care sunt actele care trebuie să fie depuse: 

  • cerere-tip;
  • certificatul de urbanism;
  • titlul de proprietate asupra terenului și/sau construcțiilor (după caz, se va depune extrasul de plan cadastral actualizat și extrasul de carte funciară de informare actualizat);
  • avizele și acordurile legale necesare stabilite prin certificatul de urbanism;
  • proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții;
  • dovada de achitare a taxelor legale.

 

Ce riști dacă construiești fără autorizație

Dacă ai construit o casă fără autorizație, amenda poate ajunge până la 100.000 de lei. Ulterior, cel care a realizat construcția va fi obligat să intre în legalitate, deoarece primăria îl poate da în judecată și îl poate obliga să își demoleze construcția sau o va demola chiar instituția pe cheltuiala lui. 

Citește și: Programul teraselor se prelungește. Terasele și restaurantele din zona istorică a Brașovului vor fi deschise până la miezul nopții

Cei care au construit o casă fără  autorizație de construire  înainte de 01 august 2001 își poți înscrie dreptul de proprietate asupra construcției în Cartea Funciară pe baza Certificatului de Atestare Fiscală și Documentația Cadastrală a Imobilului.

În cazul celor care au finalizat construcția de mai mult de trei ani o pot intabula pe baza unui Certificat de atestare a construcției.

 


Editor web

Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.

Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.

Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.

”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”

Îți Recomandăm Și...
Parteneri