Sărbătoarea Înălțării Domnului este marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox!
În calendarul ortodox, Înălțarea Domnului este prăznuită întotdeauna în joia din săptămâna a șasea după Paști.
Când pică Înălțarea Domnului 2025
Sărbătoarea Înălțării Domnului nu are o dată fixă în calendarul ortodox, ci se prăznuiește la 40 de zile, după Paște. Această sărbătoare marchează sfârșitul activității Lui Hristos pe Pământ și ridicarea Sa la cer, cu tot cu trup.
În acest an, sărbătoarea Înălțării Domnului pică, joi, 29 mai 2025, iar în aceeași se celebrează și Ziua Eroilor în România.
În tradiția populară, Înălțarea Domnului mai este denumită și Ispas. În această zi se vopsesc ouă roșii, ca la Paște, se împart cozonaci li pască, iar creștinii se salută cu „Hristos S-a Înălțat!”, și „Adevărat S-a Înălțat!”.
Tradiții și superstiții românești la sărbătoarea Înălțării Domnului
La sate și nu numai, oamenii petrec ziua împreună, se bucură de sărbătoare și participă la Sfânta Liturghie.
În tradiția populară se spune că cin e poartă frunze de nuc și de leuștean la brâu în ziua de Înălțare, acela va avea cel mai sănătos trup.
În unele regiuni ale României, sătenii împodobesc casele cu crenguțe de paltin, iar vitele sunt bătute cu frunze de leuștean pentru a fi grase și sănătoase tot anul.
În popor se mai spune că dacă oamenii mor în preajma sărbătorii Înălțării Domnului, vor ajunge direct în Rai, fiindcă porțile îi sunt larg deschise.
Printre bătrâni circulă credința că ce va fi semănat după Înălțarea Domnului, nu va mai avea rod.
Citește și: Rugăciunea pentru durerea sufletească. Se rostește pentru liniștirea sufletului
Predica lui IPS Teofan la sărbătoarea Înălțării Domnului
La fiecare sărbătoare, preoții ortodocși obișnuiesc să țină cuvântări și predici menite să îi aducă pe credincioși mai aproape de cuvântul Domnului.
De aceea, vă prezentăm un fragment din predica Mitropolitului Teofan Savu, arhiepiscopul Iașilor, pe care a susținut-o la sărbătoarea Înălțării Domnului:
Prin cele două cuvinte care au fost rostite din Sfânta Scriptură la începutul Sfintei Liturghii, ni s-a prezentat chipul sărbătorii de astăzi, adică Înălțarea Domnului Nostru Iisus Hristos la cer.
Din multiplele fațete bogate în semnificații duhovnicești, care decurg din această sfântă sărbătoare și din relatarea Scripturii care ni s-a făcut, ne oprim asupra uneia, și anume, cuvântul sfinților îngeri adresat sfinților apostoli care priveau cum Hristos se Înalță la cer.
Cei doi bărbați îmbrăcații în haine strălucitoare, dumnezeieștii îngeri, au rostit către apostolii prezenți următoarele cuvinte: „De ce stați privind la cer. Pe Domnul Iisus așa cum îl vedeți ridicându-se, așa îl veți vedea coborând din nou pe pământ”.
Îngerii prevăd deja ultima clipă a viețuirii a acestei lumi. Căci lumea în care noi trăim, în ziua și în ceasul cunoscute doar de Dumnezeu, se va sfârși. Mai bine zis va lua un alt chip, chipul cerului cel nou, chipul pământului cel nou despre care vorbește ultima carte a Scripturii, Apocalipsa.
Sfinții îngeri adresându-se apostolilor, se adresează de fapt fiecărei ființe umane trăitoare pe pământ spunându-ne că într-o zi, același Hristos, care la 40 de zile S-a Înălțat la cer, va veni din nou.
Îngerii ne avertizează despre a doua venire a Lui Iisus pentru ca omul să se îmbrace în stare de veghe și să fie pregătit pentru marea întâlnire cu Dumnezeu.
Putem să ne pregătim de a doua venire a Domnului construind temelia, care este credința noastră și de încercarea de a ne raporta la cele sfinte, având o viață curată de familie și cu multă rugăciune.
Sursa: doxologia.ro