Cantareata Adele si-a intrerupt concertul de aseara si a pus pe un ecran imagini de la meciul Franta-Romania
Cântăreaţa britanică Adele şi-a întrerupt concertul pentru câteva minute, vineri seară, şi a pus pe un ecran imagini de la meciul Franţa - România, scor 2-1, din deschiderea Campionatului European de fotbal, informează L'Equipe.
Artista britanică se afla în concert la Accor Hotel Arena din Bercy.
" Câţi dintre voi vreţi să vedeţi dacă Franţa câştigă?", a întrebat Adele, care apoi a lăsat publicul să scandeze "Allez les Bleus".
După câteva minute de întrerupere, artista şi-a continuat concertul, scrie news.ro.
Reprezentativa României a fost învinsă de selecţionata Franţei, scor 2-1 (0-0), în primul meci al Campionatului European, disputat, vineri, pe Stade de France.
Golurile au fost marcate de Giroud '58 şi Payet '89 pentru Franţa, respectiv Stancu '65 (penalti).