Leacul pentru COVID-19 ar putea veni de la o banală plantă care creşte şi în România. Descoperirea cercetătorilor

Decoctul de caprifoi (Mâna Maicii Domnului - denumirea populară) ar putea vindeca noul coronavirus, reiese dintr-un studiu realizat de cercetătorii chinezi, care îi îndeamnă pe oamenii de știință din toată lumea să continue cercetările asupra efectelor beneficie ale acestei plante.

Andreea Stoica, marți 27 octombrie 2020 , 20:40

Caprifoi sau Mâna Maicii Domnului
Caprifoi sau Mâna Maicii Domnului
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

O moleculă de microRNA, denumită MIR2911, prezentă în decoctul de caprifoi (HD), inhibă replicarea SARS-CoV-2 și accelerează conversia negativă a pacienților infectați, constituind astfel o strategie terapeutică practică și fiabilă pentru tratarea Covid-19, scrie BioNews Central.

Studiul realizat de Universitatea Nenjing și un spital din acest oraș, în colaborare cu Institutul de Virologie Wyhan, sub conducerea lui Chen- Yu Zhang, a constatat că particulele MIR2911, din clasa microRNA (nucleotide ARN necodate), prezente în decoctul de caprifoi, vizează direct genele Covid-19 și inhibă replicarea lor virală.

Decoctul de caprifoi grăbeşte vindecarea

De asemenea, consumul acestui decoct accelerează conversia negativă a pacienților infectați și le grăbește astfel vindecarea.

Eforturile de a găsi un tratament clinic eficient pentru Covid-19 nu a avut succes până acum, mulți agenți antivirali cu spectru larg nereușind să treacă testele.

În studiile anterioare, grupul condus de Zhang a demonstrat că un microRNA vegetal, MIR2911, care este îmbogățit în HD, ar putea viza direct virusurile gripale A (IAV), inclusiv H1N1, H5N1 și H7N9.

Astfel, consumul de HD poate preveni infecția cu IAV și poate reduce mortalitatea la șoarecii infectați de H5N1.

Caprifoi sau Mâna Maicii Domnului
Caprifoi sau Mâna Maicii Domnului

Citeste si: Avertismentul tulburător al cercetătorilor. Cum poate afecta COVID-19 creierul uman

În noul studiu, cercetătorii chinezi susțin că MIR2911 din decoctul de caprifoi poate, de asemenea, să suprime infecția cu SARS-CoV-2.

Practic, o anumită concentrație de MIR2911, obținută din decoctul a 30 de grame de caprifoi, a inhibat replicarea virusului cu 93%, ceea ce indică faptul că acest tip de microRNA oprește în mod direct și suficient replicarea Covid-19.

Un studiu clinic efectuat pe baza acestei descoperiri a confirmat efectul antiviral al MIR2911 din decoctul de caprifoi.

Pacienții infectați cu noul coronavirus care primeau deja antirale de rutină au fost împărțiți în două grupe, scrie stirileprotv.ro.

Citeste si: Descoperire ŞOC privind COVID-19. Anunţul făcut de medici: Se numeşte "furtună de citokine"

Un grup a primit decoct de caprifoi, iar celălalt grup a fost tratat cu medicamente tradiționale, fără conținut de MIR2911.

Pacienții care au primit MIR2911 au devenit negativ SARS-CoV-2 după doar 4 zile, în timp ce ceilalți au avut nevoie de 12 zile.

”Am vrut să oferim informații cu adevărat utile pentru a ajuta la oprirea pandemiei în cea mai întunecată perioadă”, a declarat Chen-Yu Zhang.

Citeste si: Medicii au descoperit un nou simptom al infecției cu Covid-19

”Scopul acestui studiu este de a demonstra că MIR2911 din decoctul cu caprifoi inhibă suficient replicarea SARS-CoV-2. Pe de altă parte, în studiul intitulat „Scăderea absorbției HD-MIR2911 la subiecții umani cu polimorfismul SIDT1 nu reușește să inhibe replicarea SARS-CoV-2”, am arătat că MIR2911 sintetic, celular-exosomal MIR2911 și sero-exosomal MIR2911, a inhibat direct proteina SARS-CoV-2 și replicarea acesteia. Prin urmare, propunem medicilor și oamenilor de știință din întreaga lume să efectueze teste clinice cu MIR2911 din decoctul de caprifoi pentru a ajuta la tratarea infecției cu SARS-CoV-2”, a adăugat Zhang.


Distribuie acest articol pe Facebook si poti castiga un telefon de ultima generatie!
Abonează-te pe

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si