1 din 3 | VIDEO | Caz incredibil în Caraș-Severin. Un copil de 4 ani a ajuns în stare critică la spital după ce mama lui l-a aruncat de pe un tobogan, într-o criză de nervi
2 din 3 | O mamă și-a aruncat copilul de pe tobogan
3 din 3 | Copilul a fost aruncat de la 1.5m înălțime
Un copil în vârstă de doar patru anișori a fost aruncat de către mama sa de pe toboganul deasupra căruia acesta se urcase. Întreaga scenă șocantă a avut loc într-un parc din Municipiul Caransebeș, județul Caraș-Severin.
Un alt caz de violență în familie a avut loc recent, în județul Caraș-Severin, unde o mamă în vârstă de 31 de ani și-a bruscat copilul de doar patru ani, de la o distanță de aproximativ 1,5 metri înălțime, după ce aceasta se înfuriase pe băiețel.
Băiatul, de urgență la spital
În urma teribilului incident, băiețelul de patru ani a ajuns la Spitalul din Caransebeș, în Unitatea de Primiri Urgențe, asta după ce martorii din parc au sunat la numărul 112 pentru a chema o ambulanță.
Se pare că acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral şi a avut o plagă la nivelul capului. Acesta va rămâne internat în spital, sub supraveghere medicală.
Citeste si: Un copil de numai 8 ani și bunica acestuia, bătuți crunt de doi indivizi
Femeia dusă la Spitalul de Psihiatrie
De asemenea, făptașa, mama copilului de patru ani, a fost transportată de poliţişti la Spitalul de Psihiatrie, internată involuntar pentru a i se acordă îngrijiri specifice.
Reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Caraş-Severin au deschis o anchetă în acest caz şi au dispus măsura plasamentului în regim de urgenţă a celor 3 copii minori ai femeii, de 1, 4 şi 14 ani.
"În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie şi rele tratamente aplicate minorului, iar poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş", a transmis IPJ Caraş-Severin.