Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 1 aprilie 2025!
Pe 1 aprilie 2025, în Calendarul Ortodox se sărbătorește Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, una dintre cele mai importante figuri ale tradiției monahale ortodoxe. Viața ei este o pildă de pocăință, umilință și dedicare totală față de Dumnezeu.
Viața Sfintei Maria Egipteanca
Maria Egipteanca s-a născut în Egipt, într-o familie păgână, și încă de tânără, la vârsta de 12 ani, a plecat de acasă pentru a trăi o viață de desfrânare în Alexandria. A petrecut astfel 17 ani, trăind în păcat și în îndepărtarea de Dumnezeu. La vârsta de 29 de ani, Maria a hotărât să părăsească orașul și să meargă la Ierusalim, împreună cu un grup de pelerini din Egipt și Libia care se îndreptau spre locurile sfinte, pentru a participa la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.
Ajunsă la Ierusalim, Maria Egipteanca a dorit să intre în Biserica Sfântului Mormânt, dar, în mod surprinzător, a simțit că o putere nevăzută o împiedica să pătrundă în lăcașul sfânt.
Citește și: Floriile 2025, următoarea zi cu dezlegare la Pește din Postul Paștelui: Pe ce dată se sărbătorește
În acel moment de revelație, Maria s-a rugat cu lacrimi Fecioarei Maria, făgăduind că își va schimba complet modul de viață dacă va fi ajutată să intre în Biserica Sfântului Mormânt.
Rugăciunea ei a fost una plină de căință și smerenie: „O, Fecioara, Stăpână, care ai născut cu trup pe Dumnezeu Cuvântul! Ajută-mi să intru în biserică și promit că voi schimba complet modul meu de viață!”Rugăciunea a fost ascultată, iar Maria a reușit să se închine Sfântului Lemn al Crucii. După acest moment de pocăință, Maria Egipteanca a ales să trăiască în pustietatea Iordanului, dedicându-se în totalitate postului și rugăciunii.
Citește și: Când începe Postul Sfinților Petru și Pavel în 2025?
Viața Sfintei Maria Egipteanca a rămas ascunsă mulți ani, dar, cu un an înainte de moartea sa, aceasta a fost descoperită de către părintele Zosima, un monah care a aflat de la ea întreaga poveste a pocăinței și transformării sale.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.