Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 16 iulie 2025!
Pe data de 16 iulie 2025, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mucenic Atinoghen, un ierarh și mărturisitor al credinței creștine din primele veacuri, cunoscut pentru curajul său în fața prigoanei și pentru jertfa sa împreună cu cei zece ucenici ai săi.
Cine a fost Sfântul Atinoghen?
Sfântul Atinoghen a trăit în vremea împăratului păgân Dioclețian (284–305), un persecutor notoriu al creștinilor.
În timpul unei prigoane împotriva creștinilor, Atinoghen a fost arestat de dregătorul Filomarh, care i-a cerut să renunțe la credința în Hristos și să aducă jertfe zeilor păgâni. Răspunsul Sfântului a fost categoric: „O, prigonitorule, cei de care zici că au pierit nu au pierit deloc, ci se află acum în ceruri, bucurându-se cu îngerii.”
Citește și: Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie? Transmite-le un mesaj de ”La mulți ani”!
Pentru refuzul său de a se lepăda de Hristos, Atinoghen a fost supus la numeroase chinuri. Însă, potrivit Tradiției, înainte de a fi decapitat, un înger al Domnului s-a pogorât și i-a întărit pe el și pe ucenicii săi.
După moartea ucenicilor, Sfântul Atinoghen a auzit un glas din cer care îi spunea: „Astăzi, cu Mine și cu ucenicii tăi, vei fi în rai și toată dorința ta se va împlini.”Plin de pace și bucurie duhovnicească, el și-a plecat capul sub sabie și a trecut la cele veșnice ca mucenic al lui Hristos.
Un aspect deosebit legat de Sfântul Atinoghen este faptul că Sfântul Vasile cel Mare îi atribuie compunerea imnului liturgic „Lumină lină”, cântat la Vecernie, una dintre cele mai frumoase cântări ale Bisericii Ortodoxe.
Totodată, părticele din moaștele Sfântului Atinoghen se păstrează cu evlavie în biserica Mănăstirii Stavropoleos din București, fiind cinstite de credincioși pentru darurile de tămăduire și întărire sufletească.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.