Ce se întâmplă cu bătrânul acuzat că ar fi otrăvit copiii dintr-o tabără de vară. Micuții au început să se simtă rău din senin

Ce se întâmplă cu bătrânul acuzat că ar fi otrăvit copiii dintr-o tabără de vară. Micuții au început să se simtă rău din senin

(Sursa foto: Pexels)

Un bărbat în vârstă de 76 de ani este suspectat că a administrat o substanță toxică unor copii din satul Stathern, comitatul Leicestershire, Marea Britanie.

Incidentul a avut loc luni după-amiază, într-o tabără de vară din Marea Britanie. Poliția a fost chemată la fața locului după ce mai mulți copii au început să se simtă rău din senin, notează The Independent.

Echipajele medicale care au ajuns în satul Stathern au format un centru de triaj. Toți minorii din tabără au fost evaluați medical, iar opt dintre aceștia au fost transportați la spital, dar au fost externați ulterior. Bărbatul a fost arestat direct din tabără. A ajuns în custodia poliției după ce a fost acuzat de administrarea intenționată a unor substanțe nocive. 

Citește și: VIDEO Clipe de groază într-un parc de distracţii din Arabia Saudită. Momentul în care un carusel s-a rupt în două. Peste 20 de persoane rănite, 3 sunt în stare critică

„Înțelegem îngrijorarea firească a părinților, tutorilor și comunității locale. Suntem în contact permanent cu familiile copiilor afectați și am mobilizat resurse dedicate pentru a garanta siguranța acestora, lucrând îndeaproape cu alte instituții, precum serviciile pentru protecția copilului”, a precizat detectivul Neil Holden, care conduce ancheta.

Detectivul a mai precizat că ancheta care se află în desfășurare este „complexă și sensibilă”. Anchetatorii fac în continuare cercetări în acest caz și rămân pe teren pentru a oferi sprijin comunității locale.

Pentru că există anumite suspiciuni cu privire la modul în care a fost gestionată situația atunci când s-a dat pentru prima dată alarma, Poliția din Leicestershire s-a autosesizat și s-a adresat și Biroului Independent pentru Conduita Poliției (IOPC).

„Vom analiza dacă au existat abateri de la comportamentul profesional, în special în ceea ce privește întârzierea răspunsului inițial al poliției, care ulterior a fost clasificat drept incident critic”, a declarat un purtător de cuvânt al IOPC.

Citește și: Cadavru descoperit pe o stradă din Timișoara. Bărbatul de 37 de ani a fost găsit în zona Complexului Studenţesc


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri