Ce se întâmplă cu stocurile de alimente din marile rețele comerciale

Premierul Ludovic Orban s-a întâlnit, marţi, cu reprezentanţii marilor reţele comerciale din retailerul alimentar de la care a primit asigurări că nu există probleme cu aprovizionarea. Orban a ascultat propunerile reţelelor comerciale pentru a vedea cum poate interveni executivul.

K.B., marți 07 aprilie 2020 , 16:17

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, principalul obiectiv al discuţiilor l-a reprezentat evaluarea impactului economic cauzat de criza COVID-19, identificarea problemelor stringente, a soluţiilor necesare şi a măsurilor prin care Executivul ar putea sprijini acest sector aflat în primă linie, de la care atât populaţia, cât şi autorităţile au aşteptări foarte mari în asigurarea fluxurilor necesare pentru buna funcţionare a economiei şi a societăţii.

Participanţii la discuţiile organizate în sistem videoconferinţă au apreciat modul transparent de colaborare şi viteza de reacţie a autorităţilor.

Citeste si: Alte 13 decese în România. Bilanțul total ajunge la 197 de cazuri

”Premierul le-a mulţumit reprezentanţilor marilor reţele comerciale pentru comportamentul de care dau dovadă în această perioadă dificilă, în care este nevoie de menţinerea activităţii la parametri normali, şi i-a asigurat că va analiza propunerile înaintate, astfel încât acestea să fie transpuse în măsuri în cel mai scurt timp. Reprezentanţii marilor lanţuri de magazine au dat asigurări că toate magazinele sunt operaţionale, nu sunt probleme legate fluxul de mărfuri sau de fluenţa transporturilor, iar în ceea ce priveşte prezenţa produselor la raft, nu există stocuri diminuate”, a transmis Guvernul.

Citeste si: Avertismentul lui Raed Arafat: „Încă nu am trecut hopul. Noi încă ne pregătim”

Sursa citată precizează că, la nivelul marilor magazine, au fost luate măsuri atât pentru protejarea angajaţilor, cât şi a consumatorilor.

Şeful Executivului i-a îndemnat pe reprezentanţii AMRCR la un comportament prietenos faţă de producătorii autohtoni, astfel încât să asigure un tratament echitabil, nediscriminatoriu în funcţie de originea produselor puse în vânzare.

Citeste si: De Florii se mănâncă pește! Iată o rețetă delicioasă de icre de crap

Prim-ministrul Ludovic Orban a subliniat că Guvernul îşi propune să menţină puterea de cumpărare a populaţiei şi să fie pregătit pentru a susţine repornirea economiei cu toate instrumentele pe care le are la dispoziţie.

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si