VIDEO Ce semnifică gestul făcut de soția lui Charlie Kirk când a fost consolată de Trump în timpul funeraliilor din Arizona
1 din 5 | Erika Kirk a spus că îl iartă pe ucigașul lui Charlie Kirk
2 din 5 | Erika Kirk a spus că îl iartă pe ucigașul lui Charlie Kirk
3 din 5 | Charlie Kirk, asasinat în campusul Universității Utah
4 din 5 | VIDEO Ce semnifică gestul făcut de soția lui Charlie Kirk când a fost consolată de Trump în timpul funeraliilor din Arizona
5 din 5 | VIDEO Ce semnifică gestul făcut de soția lui Charlie Kirk când a fost consolată de Trump în timpul funeraliilor din Arizona
Au fost momente emoționante, duminică, în Arizona, la funeraliile activistului conservator Charlie Kirk, asasinat în timpul unui eveniment organizat la Universitatea din Utah, pe 10 septembrie.
Soția fondatorului mișcării "Turning Point USA", Erika Kirk a spus că îl iartă pe ucigașul soțului ei, în numele credinței creștine pe care amândoi au promovat-o în întreaga Americă.
Doar câteva minute mai târziu, președintele Donald Trump a urcat pe aceeași scenă și subminat iertarea creștină, spunând că el este diferit de Charlie în acest fel: "Îmi urăsc adversarii", scrie revista The People.
La comemorarea organizată de mișcarea conservatoare de tineret a lui Kirk au participat zeci de mii de persoane, îmbrăcate în roșu, alb și albastru, care au umplut stadionul State Farm din Glendale, cu o capacitate de 63.000
Președintele Trump l-a catalogat pe Charlie Kirk drept "martir al libertății americane" și a promis, la ceremonia de omagiere a acestuia, că va duce mai departe munca sa, acuzând din nou "stânga radicală" pentru uciderea activistului.
"Violența vine în mare parte din stânga", a spus Trump în discursul său la eveniment, în care a minimalizat violența politică de dreapta și a folosit adesea un ton foarte partizan, în contrast cu tonul mai solemn adoptat de majoritatea celorlalți vorbitori, după cum notează Reuters.
Mesajul lui Trump a reflectat caracterul ambiguu al comemorării lui Kirk, care a avut atmosfera unei ceremonii religioase amestecate cu un miting electoral "Make America Great Again".
Gestul făcut de soția lui Charlie Kirk pe scena stadionului din Glendale
Soția lui Kirk, Erika, i-a adus un omagiu emoționant, privind spre cer și spunând: "Te iubesc", înainte de a vorbi despre devotamentul său față de creștinism, despre familia sa și despre activismul său.
"Vreau să știți cu toții că, deși Charlie a murit mult prea devreme, era pregătit să moară', a spus ea. 'A părăsit această lume fără regrete. A făcut 100% din ce a putut în fiecare zi". Ea a mai spus că îl iartă pe tânărul de 22 de ani acuzat de uciderea lui Kirk, citând din Biblie îndemnul lui Iisus Hristos către adepții săi să-i ierte pe cei care l-au crucificat.
"Soțul meu, Charlie, a vrut să salveze tineri, la fel cum este cel care i-a luat viața", a adăugat ea, în aplauzele mulțimii.
Apoi, stând alături de Trump în fața mulțimii îndoliate, ea a făcut și un gest cu mâna, care semnifică „Te iubesc”.
Conform aplicației de limbaj mimico-gestual Lingvano, exprimarea iubirii se face prin modul în care întinzi degetul mare și arătătorul pentru a forma litera „L” (de la Love).
Conform Lad Bible, semnul folosit de Erika Kirk "a devenit un simbol puternic în comunitatea surzilor și de atunci s-a răspândit în mainstream”.