Cea mai tare ”perlă”, după simularea de Limba Română de la Bac! O tânără nu a știut nici măcar numele poeziei.
Pe data de 4 martie, elevii din toată țara au susținut simularea probei de Limba și Literatura Română de la Bacalaureat. La această probă, 20.000 de elevi de clasa a XII-a din cei 146.000 nu s-au prezentat la examen, iar cinci au fost dați afară, deoarece ar fi încercat să copieze.
Elevii nici măcar nu au știut numele operelor la simularea de la Bac
La subiectul al III-lea, elevii de la real au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile unui text poetic studiat, aparținând lui Lucian Blaga, iar cei de la profilul uman să prezinte particularitățile unui text poetic studiat, aparținând lui Ion Barbu, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, respectiv Riga Crypto şi Lapona Enigel.
”Am avut Lucian Blaga, să facem un eseu și am scris Corona.
- Cum s-a numit poezia?
- Eu nu strivesc corola de lumi.
- Ştii că nu aşa se numeşte, nu?
- Da, asta e.
- Cum se numea poezia?
- Poemele lumii parcă”, a spus o elevă la ieșirea din examen.
Rezultatele de la simulare, vor fi anunțate pe data de 15 martie, însă ele nu vor fi făcute publice, dar vor fi comunicate prin profesorii elevilor. De precizat este că notele nu se trec de regulă în catalog, „însă, prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi consemnate în catalog”, conform informării Ministerului Educației. Începând cu anul acesta, lucrările sunt corectate printr-un sistem digital, însă liceenii cer ministerului să revină la metoda clasică de verificare.
Potrivit ordinului de ministru, disciplinele la Simularea Bacalaureatului 2024 sunt limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie.