Cel putin 23 de oameni au fost ucisi si alti peste 45 au fost raniti luni, intr-un atentat cu masina-capcana comis intr-un cartier cu populatie majoritar siita din estul Bagdadului, au anuntat politia si surse medicale citate de Reuters.
Explozia s-a produs pe o strada comerciala aglomerata din cartierul Amil.
Jihadistii Statului Islamic si-au intensificat in ultimele luni campania de atentate teroriste, ca urmare a ofensivei lansate de fortele irakiene impotriva bastioanelor jihadiste din nordul tarii, inclusiv asupra metropolei Mosul, scrie news.ro.