
1 din 3 | Cine este Deea Maxer de la Tempting Fortune România?

2 din 3 | Cine este Deea Maxer de la Tempting Fortune România?

3 din 3 | Cine este Deea Maxer de la Tempting Fortune România?
Află cine este Deea Maxer, concurenta din show-ul de la Kanal D, Tempting Fortune!
Deea Maxer, pe numele său complet Andreea Maxer, este una dintre cele mai cunoscute artiste din România, cu o poveste de viață fascinantă și o carieră care îmbină muzica, dansul și antreprenoriatul. Născută pe 16 februarie 1990, în București, Deea a avut o atracție pentru scenă încă din copilărie, participând la concursuri de miss, iar mai târziu urmând cursurile Facultății de Jurnalism.
Debutul în muzică și cariera artistică
Deea a devenit cunoscută în industria muzicală ca membră a trupei Ispita, lansată în 2005. După destrămarea formației, artista și-a continuat drumul în muzică solo, impresionând prin vocea și prezența scenică. În paralel, a fost și dansatoare pe litoral, demonstrând o versatilitate artistică rar întâlnită.
Deși a luat o pauză de la carieră atunci când a rămas însărcinată, Deea Maxer a revenit ulterior pe scenă, continuând să își urmeze pasiunea pentru muzică.
Povestea de dragoste cu Dinu Maxer
Deea Maxer l-a cunoscut pe Dinu Maxer pe când avea doar 16 ani. Chiar dacă între ei există o diferență de vârstă de 16 ani, dragostea lor a învins prejudecățile. Relația lor a început în secret, fiind ascunsă de părinții Deei, însă după patru ani de iubire, cei doi s-au căsătorit. Timp de 18 ani au format un cuplu solid și admirat, iar căsnicia lor a durat 14 ani.
Citește și: Dinu Maxer a vorbit despre despărțirea de Ada. Cei doi au decis că nu sunt compatibili 100%
Împreună au doi copii minunați, pe Andreas și Maysa. Deși au trecut prin momente dificile, cum a fost nașterea fetiței în 2019, care i-a afectat serios sănătatea Deei și i-a împiedicat posibilitatea de a mai avea copii, familia a rămas unită pentru mult timp.
Drumuri separate, dar proiecte comune
Anul 2025 aduce însă o schimbare majoră în viața Deei Maxer. După ani de relație, ea și Dinu Maxer au decis să meargă pe drumuri separate. Deși divorțul a venit ca o surpriză pentru mulți, cei doi rămân parteneri în afaceri. Anul 2022 a fost un punct de cotitură în plan profesional – au lansat împreună o firmă în Turcia, care continuă să funcționeze cu succes.
Citește și: Dinu Maxer, surprins în compania unei domnișoare misterioase. Cum a reacționat fosta soție
În prezent, Deea Maxer, în vârstă de 35 de ani, este o femeie puternică, mamă devotată, artistă cu un trecut impresionant și un viitor promițător. Chiar dacă viața personală a trecut prin schimbări majore, pasiunea ei pentru scenă și dedicarea pentru familie rămân constante.
Deea Maxer, concurentă la Tempting Fortune România de la Kanal D
Cântăreață, dansatoare, influencer, antreprenor și mamă implicată în viața celor doi copii ai săi, Deea Maxer (35 de ani) intră în cursa pentru marele premiu comun de 300.000 de Euro. Carismatică, directă, foarte organizată în toate activitățile sale, Deea Maxer a plecat la drum cu dorința puternică de a face ceva care să o scoată din zona ei de confort, care să o provoace și să o ajute să se redescopere.
Premiul are de gând să îl transforme în și mai mulți bani, pentru că, spune ea, gândește ca un om de afaceri."Sunt convinsă că această competiție mă va scoate din zona mea de confort și sunt curioasă să o descopăr pe Deea în altă ipostază, odată cu voi! Am atâtea planuri investiționale că nu există un premiu atât de mare pe cât de multe idei am. Mi-am propus ca în 2025 să investesc în mai multe domenii, de exemplu în imobiliare", a spus Deea Maxer înainte de îmbarcarea spre marea aventură. Dorul de copii va fi, cu siguranță, o provocare uriașă în competiție pentru frumoasă artistă. Deea Maxer își dorește să se întoarcă acasă învingătoare, cu noi experiențe unice pe care să le poată împărtăși celor dragi, dar și comunității sale de fani
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.