Clinton i-a trimis în 2009 fiicei sale materiale pe care Departamentul de Stat le-a clasificat anul trecut

Clinton i-a trimis în 2009 fiicei sale materiale pe care Departamentul de Stat le-a clasificat anul trecut

Departamentul de Stat american a publicat vineri o serie de e-mailuri din 2009 care arată că Hillary Clinton, pe atunci secretar de Stat, i-a trimis mai departe fiicei sale materiale pe care Departamentul le-a clasificat anul trecut, relatează The Associated Press.

Este vorba despre un e-mail pe care consilierului în probleme comerciale al preşedintelui american Barack Obama Michael Froman l-a trimis în 2009 unor oficiali de rang înalt de la Casa Albă şi unor angajaţi ai Departamentului de Stat.

După ce e-mailul a ajuns la Clinton, ea i l-a trimis mai departe lui "Diane Reynolds", un pesudonim al lui Chelsea Clinton.

"A se vedea mai jos", i-a spus Clinton fiicei sale.

Întreaga serie de e-mailuri a fost cenzurată din motive confidenţiale- cel mai slab nivel de clasificare.

Acest lanţ de e-mailuri se află printre ultimele documente provenind de pe serverul privat al lui Clinton pe care Departamentul de Stat le publică înaintea alegerilor de marţi.

Departamentul a clasificat de asemenea fragmente din alte două e-mailuri pe care le-a făcut publice vineri.

Ele privesc apeluri telefonice pe care Clinton le-a planificat pentru noiembrie 2010 către prinţul moştenitor al Emiratelor Arabe Unite (EAU) şi preşedintele afgan de la acea vreme Hamid Karzai.


În ace aperioadă, publicarea de către WikiLeaks a sute de mii de comunicaţii diplomatice exercita presiuni asupra relaţiilor Statelor Unite cu guverne din întreaga lume.

Cele două e-mailuri au fost scrise de către Huma Abedin, adjuncta şefului Cabinetului lui Clinton.

Departamentul a desemnat fragmente din ambele documente drept "confidenţiale".

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Mark Toner, a precizat că niciunul dintre ele nu era clasificat atunci când a fost trimis.


Departamentul de Stat a publicat vineri- cu patru zile înainte de alegeri- 74 de e-mailuri, în total 285 de pagini.

FBI-ul a trimis e-mailurile Departamentului de Stat, după ce le-a confiscat în cadrul anchetei cu privire la modul în care Clinton şi-a gestionat mesageria electronică.

Multe e-mailuri sunt simple duplicări ale unor documente pe care Departamentul le-a făcut publice după ce a primit 55.000
de pagini de mesaje electronice de la Clinton în 2014.

Unele dintre ele prezintă adăugiri minore, precum rugămintea pe care Clinton o adresează unui colaborator să imprime e-mailul pe hârtie.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri