Clipe de coșmar la un club de noapte din Ecuador. Opt persoane ucise în fața localului

Coșmar la un club de noapte din Ecuador

Opt persoane au fost ucise în fața unui club de noapte din Ecuador.

Opt persoane și-au pierdut viața duminică dimineața, în urma unui atac armat sângeros petrecut în fața unui club de noapte din localitatea Santa Lucía, situată în sud-vestul Ecuadorului.

Clipe de coșmar la un club de noapte din Ecuador

Potrivit autorităților, mai mulți bărbați înarmați au deschis focul asupra unui grup de oameni care consumau alcool pe stradă, chiar la intrarea în local, atacul având loc în jurul orei locale 01:15.

Poliția ecuadoriană a informat că atacatorii au ajuns la locul incidentului în două camionete și au declanșat tiruri intense de armă asupra celor aflați în fața clubului. Colonelul de poliție Javier Chango a declarat că, la sosirea forțelor de ordine, au fost găsite mai multe persoane rănite și șapte cadavre. Ulterior, o altă victimă a murit la spital, ridicând bilanțul tragic la opt morți. Printre cei uciși se numără și fratele primarului localității Santa Lucia și proprietarul clubului de noapte.
Localitatea are aproximativ 38.000 de locuitori și se află într-o zonă marcată de tensiuni și violențe asociate grupărilor criminale. Investigațiile de la fața locului au scos la iveală aproape 80 de cartușe de calibrul 9 mm, precum și arme automate, ceea ce indică o acțiune planificată și deosebit de violentă. După comiterea atacului, bărbații înarmați s-au întors la vehiculele lor și au fugit.

Citește și: VIDEO „Îmi pare rău! Nu m-am gândit!” Criminalul Rominei a încercat să-și ia viața închisoare! Regretă enorm că a lăsat două fetițe fără mamă

Motivele masacrului rămân necunoscute

Autoritățile au anunțat că o persoană înarmată a fost reținută în zonă, în timp ce se deplasa cu o camionetă. Poliția nu a stabilit deocamdată dacă acest individ a participat la atac. Motivele masacrului rămân necunoscute, iar ancheta este în desfășurare. Primăria din Santa Lucía a decretat duminică zi de doliu, ca semn de solidaritate cu familiile victimelor. „Ne unim în tristeţe şi rugăciune în urma acestui act violent care a lovit comunitatea noastră”,

a transmis biroul primarului Ubaldo Urquizo pe rețelele de socializare.

Provincia Guayas, unde a avut loc atacul, este una dintre cele patru regiuni în care președintele Daniel Noboa a prelungit recent starea de urgență pentru încă două luni. Măsura are scopul de a combate violența bandelor criminale, un fenomen care a luat amploare în ultimii ani și care afectează grav securitatea publică.

Citește și: Două femei, ucise pe o plantație. Cadavrele lor au fost aruncate la porci. Fermierul și doi angajați sunt anchetați. Detalii șocante


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri