Cu doar o zi înainte de Paște, un detectorist de metale din Letca Veche, județul Giurgiu, a dat peste una dintre cele mai mari descoperiri monetare din istoria recentă a regiunii: un tezaur de 1469 de monede romane din argint, îngropate alături de fragmente ceramice antice.
Sâmbăta dinaintea Paștelui
Pe 19 aprilie 2025, într-o sâmbătă liniștită, cu cer mohorât și aerul încă păstrând urmele unui început de primăvară întârziat, Bebe Mangeac, 43 de ani, își începea ziua fără nicio bănuială că viața lui avea să se schimbe. Nu în vreun mod spectaculos și zgomotos, ci cu răbdare combinată cu curiozitate.
Avea detectorul de metale la el, un model mediu, nici ieftin, nici de lux – cumpărat recent, din curiozitate și cu un pic de speranță.
Zona aleasă în acea zi era Letca Veche, în județul Giurgiu – un loc deluros, cu vegetație rară și pământ care se lasă lucrat ușor. Pentru un ochi neantrenat, terenul părea banal, dar pentru Bebe avea un mister care părea că îl cheamă. Îi plăcea să meargă singur, dar în ziua aceea văzuse alți detectoriști în apropiere.
La un moment dat, detectorul s-a oprit, semnalul era clar. Adâncimea estimată nu părea mare, iar tonul – acel sunet familiar celor care practică acest hobby – îl făcuse să simtă acel impuls pe care doar cei care sapă cu speranță îl cunosc: „s-ar putea să fie ceva cu adevărat bun”.
Cu mișcări ferme, dar atente, a început să dea la o parte stratul superior de sol. Ceea ce a urmat i-a accelerat respirația și bătăile inimii: primele monede au început să apară.Argintii, cu urme de oxidare, dar clar conturate. Apoi, cioburi – nu oricum, ci ceramice, cu margini tăiate curat, probabil parte dintr-un vas de depozitare. Bebe s-a oprit o clipă. Știa ce avea în față.
Știa că urmează ceva mai mare decât ar fi crezut vreodată. Dar nu știa cât de mare. „ Îmi tremurau mâinile! ”, povestește el acum.
Sub semnul norocului și al fricii
„ Monedele nu se mai terminau! Nu știam dacă ceilalți detectoriști se uitau la ce fac eu, dar mi-a fost frică să las vreuna în urmă ”, ne-a povestit Bebe.
Bebe Mangeac povestește simplu, dar în vocea lui e greu să nu simți tensiunea acelui moment. Poate că sună bizar pentru cineva din afară – ce frică poți avea, când găsești un tezaur? Dar realitatea din teren e mult mai nuanțată.
Iar presiunea crește. Pentru că în asemenea situații, responsabilitatea detectoristului – a descoperitrului se schimbă. Bebe devenea custodele- chiar și pentru 72 de ore, al unui important capitol din istoria zonei.
Așa că Bebe a adunat fiecare monedă cu atenție, într-o tăcere concentrată. Din pământ ieșeau unele după altele, aproape legate între ele, ca și cum timpul le-ar fi pus acolo cu grijă. Între ele, fragmente de ceramică – probabil de la vasul în care au fost ascunse acum peste 1700 de ani. „N-am numărat atunci. Dar simțeam că sunt multe. Foarte multe”. Punga improvizată în care le-a pus a devenit tot mai grea. Pământul, tot mai frământat.
În jurul său, nimeni n-a întrebat nimic. Nimeni nu s-a apropiat. Era o liniște apăsătoare, de parcă natura însăși își ținea respirația. Bebe a decis să plece. Să nu riște nimic. Să se îndrepte spre casă și să anunțe autoritățile locale, așa cum prevede legea.
„ Acasă a simțit, atat eu cât și familia o combinație de bucurie, dar și de grijă. Aveam peste 1000 de monede din argint. Iar grija cea mai mare era că urmau zile libere, iar eu trebuia să respect termenul de predare impus de lege, de 72 de ore. Din fericire, zilele libere se terminau la timp, așa că marți m-am înființat la primăria din Letca ”, ne-a povestit Bebe.
Un gest de responsabilitate, dar și unul de caracter. Cumva, acest stres a fost și combustibilul care l-a ținut concentrat. A protejat descoperirea ca pe o comoară personală, deși știa că aparține tuturor.
Trei zile mai târziu, marți- 22 aprilie, s-a prezentat cu întregul tezaur la Primăria comunei Letca Veche – localitatea de pe raza căreia provine descoperirea. La predare au luat parte și reprezentanți ai Poliției, care au luat cu atenție coordonatele locului descoperirii. Zona urmeaza să fie cercetată cu atenție de arheologi, iar locul să fie declarat sit arheologic.
În ce constă tezaurul descoperit de Bebe? 1469 de monede romane, aparent toate din argint, și o lecție despre decență și pasiune.
Tezaurul – 1469 de voci din trecut
1469 nu e doar o cifră. E o lume. Un puzzle istoric pe care timpul l-a învelit în tăcere și oxid, iar pământul l-a ascuns cu grijă. Când te uiți la masa aceea de monede – ordonate azi în grile precise, pe coli albe numerotate și întinse pe o masă din primărie – ai impresia că vezi doar metal și verde de patină. Dar fiecare dintre ele are o poveste. Fiecare a trecut prin mâna cuiva, a fost folosită la un schimb, a fost poate martora unui moment de fugă, de protecție sau de speranță.
Monedele sunt romane. Din argint, judecând după greutatea, culoarea și reflexia lor. Au fost emise în perioade diferite – lucru care se observă și fără să fii expert: unele au chipul împăratului Traian, clar conturat, cu inscripții lizibile pe margine. Altele înfățișează elefanți – un simbol rar, dar cunoscut în iconografia romană, asociat adesea cu triumfurile, cu exotismul sau cu legiunile din Africa și Orient. Sunt și piese mai bizare, în sensul frumos al cuvântului – monede care poartă pe o față un portret imperial, iar pe cealaltă... un alt împărat. Poate tată și fiu. Poate doi co-împărați. Poate o falsificare veche. Poate o tranziție politică. Poate o intenție simbolică. Arheologii vor trebui să decidă.
Nu e exclus ca acest tezaur să fi fost strâns în mod deliberat, monedă cu monedă, de un oficial sau mercenar roman. Sau poate că a fost o comoară strânsă în vremuri de nesiguranță – o avere ascunsă când dușmanul se apropia sau când lumea se prăbușea în conflicte armate. Faptul că monedele sunt diferite ca epocă – dar toate din argint – sugerează că nu vorbim despre o singură emisiune monetară, ci despre o colecție acumulată în timp. Poate în câteva decenii. Poate într-o viață de om.
Alături de monede, se păstrează fragmente ceramice – cioburi groase, cu marginile curbate. Probabil provenind de la un vas de provizii, poate o amforă mică sau un dolium. Vasul era îngropat cândva în pământ, poate ascuns într-o pivniță, poate lăsat la marginea unei locuințe dispărute. A fost spart, poate chiar înainte de îngropare – uneori, în ritualuri de protecție, vasul era spart intenționat pentru a „sigila” comoara. Sau oate monedele au fost ascunse în respectivul vas.
Astăzi, după aproape două milenii, tezaurul vorbește din nou. Nu prin cuvinte. Prin fețele împăraților. Prin animalele de pe revers. Prin scrisul latin abia vizibil pe margini. Prin greutatea obiectivă a trecutului, care nu mai e doar o poveste din cărți, ci ceva ce poți ține în mână.
Drumul monedelor: de la Letca la muzeu
Pe 22 aprilie, exact la trei zile după descoperire, sala de ședințe a Primăriei Letca Veche a devenit, pentru câteva ore, un muzeu improvizat. Acolo, într-un spațiu în care de obicei se semnează documente sau se discută bugetele locale, istoria a devenit, în forță, subiectul zilei. Peste tot – monede. Peste tot – priviri uimite. Nimeni din comună nu mai văzuse așa ceva.
Tezaurul, transportat cu grijă de Bebe Mangeac și predat în mod oficial, a fost întâmpinat de autoritățile locale. Procesul de predare a fost corect și complet. Nimic spectaculos, nicio fanfară – doar oameni simpli care recunosc importanța unui gest cinstit și a unei comori ce nu aparține doar unei persoane, ci întregii comunități. A fost inventariat pe loc, pozat, verificat. Fiecare piesă a primit o poziție, un număr. Într-o lume grăbită și superficială, gestul acestui detectorist – făcut cu respect pentru lege, dar și pentru trecut – iese în evidență.
Urmează, conform procedurilor, transferul oficial către Direcția Județeană pentru Cultură, care va evalua obiectele, va întocmi o fișă de patrimoniu și le va înainta către instituția muzeală jedețeană. În acest caz, Muzeul Județean Teohari Antonescu din Giurgiu este principala destinație. Dar aici apar primele dificultăți logistice.
De ani de zile, muzeul din Giurgiu se confruntă cu o criză acută de spațiu. Clădirea veche, de patrimoniu, nu mai poate găzdui expoziții permanente noi. În trecut, soluția a fost una de compromis: organizarea de expoziții temporare, rotative. Piesele valoroase stau câteva luni pe simeze sau în vitrine, apoi sunt depozitate, pentru a face loc altora. În cazul tezaurului de la Letca, această variantă pare din nou cea mai realistă.
Totuși, amploarea descoperirii ar putea pune presiune pe autorități. E, fără îndoială, una dintre cele mai mari descoperiri monetare din istoria județului. Nici numărul, nici varietatea monedelor nu pot fi ignorate. De aceea, nu e exclus ca, în următoarele luni, să fie implicați arheologi din București sau din alte județe – în special pentru a cerceta zona exactă a descoperirii. E nevoie de o diagnoză completă a contextului: a fost o groapă izolată sau parte a unui sit? Mai există urme de locuire în zonă? E terenul afectat de intervenții moderne?
De asemenea, Muzeul Național de Istorie a României sau Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” ar putea fi solicitate pentru expertiză. Nu atât pentru valoarea materială, cât pentru cea științifică. Pentru că fiecare monedă, chiar și cea care pare banală, poate oferi informații esențiale despre economia, politica și viața de zi cu zi a unui imperiu aflat mereu în mișcare.
Cum se practică detecția de metale în România
Detecția de metale în România este un hobby legal, reglementat. Orice persoană care dorește să practice această activitate trebuie să dețină un detector omologat și să obțină o autorizație din partea Inspectoratului Județean de Poliție, din județul de reședință, o regulă obligatorie fiind ca posesorul să fi împlinit 18 ani.
Este interzisă explorarea siturilor arheologice fără aviz special, iar toate descoperirile cu caracter istoric sau arheologic trebuie declarate și predate în termen de maximum 72 de ore. Cei care respectă aceste reguli, așa cum a făcut Bebe Mangeac, au dreptul legal la o recompensă financiară.
Potrivit legislației actuale, statul acordă descoperitorilor până la 45% din valoarea estimată a bunurilor, dacă ele sunt considerate bunuri culturale de patrimoniu. În cazul tezaurului de la Letca, această valoare ar putea fi semnificativă.
Ce urmează? Întrebări și speranțe
Descoperirea de la Letca nu este doar o întâmplare norocoasă și o veste bună pentru patrimoniul României. Este și un test. Un test pentru instituții, pentru comunități locale, pentru muzee, pentru stat. Ce facem când trecutul ne iese în cale, nu în paginile unei cărți, ci în mâinile unui om simplu, care a ales să facă ce trebuie?
În primul rând, va urma o perioadă de evaluare – un proces care poate dura luni sau chiar ani. Monedele vor fi curățate, inventariate, expertizate. Se va încerca identificarea tuturor împăraților reprezentați pe piese, stabilirea emisiunilor, analizarea metalului. Istoricii și numismații vor lucra cot la cot pentru a înțelege ce fel de colecție este aceasta. E vorba despre o acumulare privată romană, despre o ascundere de urgență, despre o ofrandă? Răspunsurile nu vor veni repede, dar vor merita așteptarea.
Totodată, se deschide discuția despre protejarea și valorificarea acestor piese în mod public. Muzeul din Giurgiu, limitat de spațiu și buget, are în față o provocare: cum să transforme această comoară într-o resursă educațională și turistică? Poate printr-o expoziție itinerantă, poate prin parteneriate cu alte muzee din țară. Sau poate printr-o campanie care să implice comunitatea locală, transformând Letca Veche într-un punct marcat pe harta istoriei vii a României.
Pe plan personal, pentru Bebe Mangeac urmează, probabil, un drum lung și discret. A făcut ce era corect. A respectat legea. A dat înapoi comunității ceva ce alții ar fi putut păstra pentru ei. A cerut recompensa legală, dar nu pare omul care a pornit la drum pentru bani. Mai degrabă pentru sens. Pentru curiozitate. Pentru că a vrut să știe ce ascunde pământul din locurile copilăriei lui.
Și, poate cel mai important: descoperirea de la Letca aduce cu sine o întrebare simplă, dar profundă – câte alte povești ca aceasta zac, încă, sub pământ? Câte urme ale trecutului așteaptă să fie găsite de oameni care știu să caute nu doar cu aparatul, ci cu respect? Istoria nu e doar ce a fost. E și ce păstrăm. Și, uneori, ce alegem să predăm mai departe.
