Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a transmis că s-a sesizat ca urmare a plângerilor primite de la clienți.

Citeste si: Zeci de zboruri întârziate pe Aeroportul Otopeni. Care au fost motivele

"Dacă s-a evaluat activitatea unei companii aeriene, atunci trebuie să o verificăm şi pe a celorlalte, aflate în aceeaşi situaţie. Trist este că aici povestea va fi mai lungă, cele două nefiind de pe teritoriul României.

Chiar şi pe jos, pentru că avioanele lor nu prea mai zboară, vom ajunge la destinaţie şi măsurile vor fi în consecinţă", a afirmat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

500 de nereguli reclamate de români la Wizz Air

Până în acest moment, începând cu 30 aprilie 2021, ECC România a înregistrat 500 de solicitări referitoare la serviciile Wizz Air şi 114 la serviciile Ryan Air.

Citeste si: Durere in partea dreapta a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: IMAGINILE ANULUI: Ramona Gabor sare în brațele Irinei Columbeanu! Sora Monicăi a aterizat la București, iar nepoata a așteptat-o la aeroport!- wowbiz.ro

Investigaţia este realizată de Direcţia Generală de Control şi Supraveghere Piaţă, împreună cu Centrul European al Consumatorilor România (ECC România), care instrumentează sesizările transfrontaliere ale consumatorilor.

"În prezent, se centralizează toate reclamaţiile, pe această temă, de pe teritoriul României, la nivelul ANPC, pentru a putea completa şi definitiva informaţiile, ANPC sfătuind, totodată, consumatorii să se adreseze, în primă instanţă, operatorilor economici de transport aerian sau agenţiilor de turism intermediare, pentru soluţionări amiabile, iar, în situaţia în care drepturile acestora sunt încălcate, să se adreseze autorităţilor competente", spun oficialii ANPC.

Potrivit comunicatului de presă citat, consumatorii au dreptul să solicite compensaţii de până la 600 de euro, pentru un zbor anulat, în conformitate cu Regulamentul European nr. 261.

De asemenea, acest lucru este valabil chiar şi în situaţia în care compania aeriană a asigurat un zbor alternativ.

Recuperarea compensaţiilor se poate face fie amiabil, la operatorul economic, fie prin intermediul ANPC şi ECC Romania, care realizează acest lucru, cu titlu gratuit. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si