Direcţia de Sănătate Publică Sibiu are, începând de miercuri, conducere militară, în persoana colonelului-doctor Daniel Chelcea, care va ocupa funcţia de director executiv al instituţiei, în baza unui ordin al ministrului Apărării Naţionale.
Medicul militar Daniel Chelcea a preluat, de miercuri, conducerea DSP Sibiu, având funcţia de director executiv al instituţiei, conform unui ordin al ministrului Apărării Naţionale, a anunţat prefectul judeţului Sibiu, Mircea Creţu.
”Am toată încrederea că activitatea DSP va fi coordonată cu succes şi astfel vom reuşi împreună să depăşim aceste zile critice din punct de vedere epidemiologic. Îi urez domnului Chelcea multă putere de muncă şi multă sănătate”, a afirmat prefectul de Sibiu.
Acesta i-a mulţumit vicepremierului Raluca Turcan pentru implicarea în rezolvarea situaţiei de la Sibiu.
Situații de urgență la Sibiu
La rândul său, noul director al DSP Sibiu a anunţat că a discutat deja în prima parte a zilei cu mare parte dintre angajaţii DSP Sibiu, urmând ca în continuare să discute despre ”unde sunt situaţiile de urgenţă şi găsirea de soluţii pentru acestea”.
”Vă asigur că personal voi depune toate eforturile necesare pentru a gestiona cât mai bine activitatea la Direcţia de Sănătate Publică.(...) Am încredere că împreună vor depăşi cu bine această situaţie”, a declarat colonelului-doctor Daniel Chelcea.
Citeste si: Premierul Orban, anunț de ultima oră despre locurile la ATI
Fostul manager al DSP Sibiu Gabriel Budescu a demisionat, vineri, în cadrul şedinţei CJSU la care au participat vicepremierul Raluca Turcan şi şedul DSU, Raed Arafat şi în cadrul căreia s-a decis carantinarea municipiului Sibiu.
Municipiul Sibiu a ajuns la o rată de infectare de 13,64 cazuri la mia de locuitori, iar de luni este în carantină pentru două săptămâni.
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.