Copil călcat intenționat cu mașina. Băiatul de 12 ani a fost urmărit și lovit mortal de un adolescent de 18 ani

Copil călcat intenționat cu mașina. Băiatul de 12 ani a fost urmărit și lovit mortal de un adolescent de 18 ani

(Sursa foto: Unsplash)

Incidentul cutremurător a avut loc joi seara, în orașul Niedernhall, în Germania. Băiatul de 12 ani a murit în urma impactului puternic.

Copilul de 12 ani a fost ucis în sud-vestul Germaniei, la nord de Stuttgart, relatează Agerpres. Anchetatorii spun că tânărul de 18 ani, care era însoțit de un prieten minor, în vârstă de 16 ani, s-a certat cu băiatul de 12 ani și cu un alt copil, care are 13 ani.

În urma conflictului care a avut loc într-o parcare, cei doi copii de 12 și 13 ani au încercat să plece pe bicicletă, respectiv pe un scuter, dar adolescenții i-au urmărit cu mașina.

Citește și: Iadul prin care a trecut o tânără din Călărași. A fost sechestrată și bătută cu pumnii și picioarele cinci zile de propriul iubit

Băiatul de 12 ani a fost lovit în timp ce se afla pe bicicletă. Impactul puternic a fost fatal pentru copil, care a pierit pe loc. Prietenul său a scăpat nevătămat.

Șoferul a fost arestat la scurt timp după incident, iar procurorii l-au acuzat de omor din culpă.

Ancheta este în desfășurare, iar oamenii legii încearcă să stabilească circumstanțele și motivele altercației. Până în acest moment autoritățile nu au oferit clarificări cu privire la natura conflictului și nu au precizat dacă cele patru persoane se cunoșteau de dinainte de acesta.

Citește și: O nouă conspirație legată de asasinarea lui Charlie Kirk: cum a apărut o carte pe Amazon cu acest subiect "cu o zi înainte" de atentat?


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri