Două treimi dintre bolnavii cu coronavirus internaţi în spitalele din judeţ prezintă forme medii sau grave ale bolii. În acest context, purtarea măştii de protecţie devine obligatorie, începând de miercuri, atât în spaţiile publice închise, cât şi în spaţiile publice deschise.

3.163 de cazuri de coronavirus în Vâlcea

Numărul de cazuri de COVID-19 înregistrate la nivelul judeţului de la debutul pandemiei a crescut cu aproape o mie în două săptămâni, de la 2.212

cazuri raportate la 30 septembrie la 3.163 de cazuri raportate marţi, 13 octombrie.

„În prezent, în unităţile sanitare dedicate din judeţul Vâlcea se află internate 138 persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 49 sunt asimptomatice şi cu forme uşoare ale infecţiei, 82 au forme medii şi 7 sunt internate în secţia ATI. În prezent, în judeţ, sunt înregistrate 25 de focare SARS-CoV-2, în centre rezidenţiale, unităţi sanitare, la agenţi economici şi în cadrul instituţiilor publice”, informează, marţi seară, Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Vâlcea.

Cazuri coronavirus judeţul Vâlcea
Cazuri coronavirus judeţul Vâlcea

Măştile de protecţie devin obligatorii în spaţiile publice

În contextul creşterii semnificative a numărului de infectări, autorităţile din judeţul Vâlcea introduc, de miercuri, 14 octombrie, o prevedere conform căreia purtarea măştii de protecţie atât în spaţiile publice închise, cât şi în spaţiile publice deschise va deveni obligatorie în tot judeţul. Măsura se va aplica atât adulţilor cât şi copiilor cu vârsta de peste cinci ani.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: POT riscă să nu intre în Parlament. Partidul din spatele lui Călin Georgescu ar fi încălcat legislația electorală- antena3.ro

Citeste si: Surse: Cine va fi premierul României în guvernarea PSD-PNL-USR-UDMR. Primele decizii luate în urma negocierilor- stirileprotv.ro

Autorităţile au decis ca în perioada 14 – 28 octombrie, în 31 de localităţi din judeţ, care înregistrează o rată de infectare în ultimele 14 zile mai mare de 1,5 la o mie de locuitori, „organizarea de activităţi, întruniri, vizite şi alte evenimente private în cadrul gospodăriilor populaţiei, cu participarea a mai mult de 25 de persoane în acelaşi timp, să fie interzisă, iar activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor din interiorul clădirilor din aceste localităţi să fie permisă doar în intervalul orar 07:00- 22:00 şi doar pentru o treime din capacitatea autorizată a acestora” conform unei hotărâri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.

În cazul restaurantelor şi cafenelelor cu activitate în exteriorul clădirilor (terase, corturi, foişoare) din aceste localităţi, programul de funcţionare în această perioadă de două săptămâni va fi, de asemenea, permis doar în intervalul orar 07:00- 22:00.

Cele mai afectate localităţi

„Localităţile din judeţ în care s-a depăşit pragul critic de infectări cu virusul SARS-CoV-2 de 1,5 /1000 de locuitori şi în care se vor aplica aceste restricţii sunt: Milcoiu (9,66), Râmnicu Vâlcea (4,45), Stoeneşti (4,16), Titeşti (4,15), Drăgoeşti (3,10), Olanu (3,10), Şirineasa (3,09), Goleşti (3,07), Pietrari (3,05), Vlădeşti (3,00), Brezoi (2,95), Băile Olăneşti (2,92), Călimăneşti (2,74), Costeşti (2,60), Bujoreni (2,56), Păuşeşti Măglaşi (2,48), Stoileşti (2,46), Sălătrucel (2,27), Ştefăneşti (2,20), Runcu (2,15), Nicolae Bălcescu (2,12), Budeşti (2,09), Păuşeşti Otăsău (2,01), Mihăeşti (1,90), Galicea (1,89), Ocnele Mari (1,74); Lădeşti (1,71), Malaia (1,69), Ioneşti (1,67), Dăeşti (1,58) şi Bărbăteşti (1,55)”, precizează Prefectura Vâlcea.

Citeste si: Anunț pentru pensionarele din afara țării! Ce document important trebuie depus până pe data de 31 decembrie- kfetele.ro

Citeste si: Unde locuiește Fuego și ce spun vecinii despre el: "Dacă te întâlnești cu el, vorbește cu toată lumea”- radioimpuls.ro

Citeste si: Doi părinți și-au tuns zero copilul de 6 ani și au pretins că are cancer, ca să primească donații- antena3.ro

În toate localităţile cu rată de infectare mai mare de 3 la mia de locuitori şcolile fac cursuri exclusiv online. În plus, în perioada 14- 28.10.2020, activitatea creşelor din municipiul Râmnicu Vâlcea va fi suspendată.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si