După ce Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar, Cristela Georgescu a fost surprinsă de jurnaliști în fața locuinței sale. Iată ce a făcut în momentul în care a văzut presa și a auzit întrebările reporterilor.
Joi dimineață, la o zi după ce a fost plasat sub control judiciar, la locuința lui Călin Georgescu au fost făcute verificări. Controlul de la casa candidatului au avut loc cu acceptul acestuia, a informat IPJ Ilfov.
După vizita polițiștilor, Cristela Georgescu a fost surprinsă în fața locuinței de jurnaliști. Soția lui Călin Georgescu a coborât dintr-o mașină și s-a îndreptat direct spre poarta casei.
Cristela Georgescu nu a vrut să discute cu presa. Ce a făcut când i-a văzut pe jurnaliști
Soția lui Călin Georgescu a fost așteptată în fața casei de jurnaliști. Cristela Georgescu nu a vrut să stea de vorbă cu aceștia și a grăbit pasul spre poarta imobilului.
La un moment dat, în fața casei soților Georgescu a parcat o mașină gri, cu numere de Ilfov. Din aceasta a coborât o femeie, care s-a îndreptat direct spre poarta familiei Georgescu, unde a lăsat un plic, la căsuța poștală.
Ulterior a urcat în aceeași mașină.
La scurt timp după ce a intrat în imobil, Cristela Georgescu a ieșit din casă împreună cu o piesă de mobilier pe care a lăsat-o afară. Nici de această dată nu a făcut declarații, însă a arătat semnul „OK” cu degetul, atunci când a fost întrebată care este starea lui Călin Georgescu.
Vă reamintim că Georgescu a fost ridicat miercuri de polițiști direct din trafic. Ulterior a fost dus la Parchetul General pentru audieri. Fostul candidat la prezidențiale a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Procurorii l-au pus sub acuzare pentru șase infracțiuni, printre care fals în declarații privind finanțarea campaniei sale electorale și constituirea unei organizații cu caracter fascist.